X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Avionul cu care s-a prăbuşit Emiliano Sala era lipsit de autorizaţie şi de cutii negre

26 feb. 2019,, 22:04   Externe
2667 0

Biroul britanic de anchetă a accidentelor aeriene (AAIB) a stabilit, luni, că avionul care îl transporta pe Emiliano Sala şi care s-a prăbuşit în Canalul Mînecii pe 21 ianuarie, provocînd moartea fotbalistului argentinian, nu era autorizat să opereze zboruri comerciale, informează AFP.

Aparatul, înregistrat în Statele Unite, “nu putea fi utilizat pentru zboruri comerciale fără autorizaţia FAA şi CAA”, autorităţile de reglementare din aviaţia civilă a Statelor Unite şi Regatului Unit, au anunţat anchetatorii în raportul intermediar. “Nicio dovadă nu există că o asemenea autorizaţie a fost solicitată sau acordată”, precizează anchetatorii.

“Baza în care pasagerul (Emiliano Sala) a fost transportat nu a fost încă stabilită”, au adăugat anchetatorii. Ei precizează că David Ibbotson, pilotul avionului, a mai transportat pasagerul în baza “unei împărţiri a costurilor”, autorizată însă de legile în vigoare.

În acest caz, reglementarea americană impune ca pilotul “să nu plătească mai puţin decît cheltuielile stabilite în raport cu numărul de persoane de la bord, respectiv cel puţin jumătate din cheltuielile ocazionate de zbor”.

În toate cazurile, AAIB reaminteşte că pilotul şi pasagerul trebuiau să împartă un “obiectiv comun pentru zbor. Zborul nu trebuie făcut cu singurul scop de a transporta un pasager”, a mai precizat biroul britanic de anchetă a accidentelor aeriene.


Intermediarul britanic Willie McKay indicase pe 19 februarie pentru The Times că zborul a fost organizat de fiul său Mark.

Willie McKay a dat publicităţii mesajele schimbate de celălalt fiu al său, Jack, cu Emiliano Sala. “Aşa cum au arătat aceste mesaje, lui Emiliano Sala nu i s-a cerut să plătească zborul”, a afirmat Willie McKay, lăsînd să se înţeleagă că zborul era privat şi nu comercial.

În fine, anchetatorii subliniază că David Ibbotson dispunea de o licenţă de pilot stabilită de Agenţia europeană de securitate aeriană. O astfel de licenţă nu conţine însă o autorizaţie de zbor de noapte, dar AAIB nu este în măsură să afirme dacă David Ibbotson deţinea sau nu o asemenea autorizaţie. Avionul decolase de la Nantes la ora 19:15.

“Credem că licenţa şi registrul pilotului au fost pierdute odată cu avionul”, au transmis anchetatorii. Aparatul, care a fost localizat, dar nu recuperat, se află pe fundul Canalului Mînecii la o adîncime de peste 67 m.

Regimul de zbor implică minime în termeni de vizibilitate şi de distanţă a norilor, mult mai important decît regimul de “zbor cu instrumentele de bord”, dar prezintă un nivel de exigenţă mai puţin ridicat în termeni de calificare a pilotului şi a echipamentului aparatului.

La ora 20:02, avionul a trecut de la o altitudine de 5.500 picioare la 5.000 picioare (de la 1.676 m la 1.524 m). La puţin timp după ora 20:13, avionul a făcut din nou o manevră de coborîre, în mai multe reprize. El a coborît de la 4.400 picioare la 20:15 la 3.900 picioare la 20:16 şi 12 secunde, apoi la 2.300 picioare la 20:16 şi 34 secunde, ultimele date înregistrate de radare şi considerate “valabile” de AAIB.

Conform datelor Met Office, serviciul public britanic de meteorologie, “altitudinea de îngheţ se situa între 3.000 şi 4.000 de picioare (914 şi 1.220 m) deasupra nivelului mării”, adaugă AAIB.

Datele meteorologice arată, de asemenea, că pentru ora 20:15, erau prevăzute “averse, unele cu caracter violent, în zona de zbor”, au mai transmis anchetatorii, care au specificat că aparatul nu dispunea de cutii negre.

Emiliano Sala a jucat trei sezoane şi jumătate la Nantes, pentru care a marcat 42 de goluri în campionat. Atacantul de 28 de ani a dispărut pe 21 ianuarie, alături de pilotul David Ibbotson, la bordul unui avion de turism, deasupra Canalului Mînecii. Sala se deplasa în Ţara Galilor, după ce se transferase de la Nantes la Cardiff City.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?