Au fost identificate cauzele ultimei extincții în masă

Au fost identificate cauzele ultimei extincții în masă

Geofizicienii canadieni și cei americani au descoperit noi detalii ale ultimei extincții în masă, asociate cu formarea Capcanelor Deccan în India. Datele privind această cercetare au fost publicate în revista Science.

Nașterea provinciei magmatice, potrivit oamenilor de știință, a început aproximativ cu 68 de milioane de ani în urmă și a fost cauzată de activitatea vulcanică a două puncte fierbinți, formate de penele mantalei pămîntului de sub insula Reunion și, probabil, arhipelagul Comore din Oceanul Indian.

Mantaua topită din nucleul Pămîntului, care a ieșit la suprafață, potrivit estimărilor geofizicienilor, are un volum 40 și 35 de milioane de kilometri cubi, respectiv. Oamenii de știință consideră că activitatea vulcanica s-a încheiat cu 20 și, respectiv, 40 de milioane de ani în urmă.

Savanții au ajuns la această concluzie prin intermediul reconstrucției computerizate a evenimentelor din mantaua planetei înainte de apariția Capcanelor Deccan. Formațiunile geologice observate astăzi, în opinia autorilor, ar putea apărea doar în cazul în care activează doar un singur punct fierbinte, și nu două. 

Anterior apariția Capcanelor Deccan, situate pe podișul omonim de pe Peninsula Indostan și formate din roci vulcanice antice, se asocia cu un punct fierbinte din regiunea insulei moderne Reunion. Savanții asociază formarea particularităților geologice cu Extincția Cretacic-Terțiar, în urma căreia a dispărut a șasea parte a tuturor speciilor, inclusiv dinozaurii (ipoteza alternativă – căderea unui meteorit mare). 
 
Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load