Arabia Saudită interzice muncitorii străini în 12 domenii

Arabia Saudită interzice muncitorii străini în 12 domenii

Arabia Saudită a interzis accesul muncitorilor străini în anumite domenii, pentru a le permite propriilor cetățeni să se angajeze, în condițiile creșterii ratei șomajului, scrie The Independent.

Ministrul Muncii din Regatul Saudit a decis ca angajatorii din 12 domenii din secotrul privat să recruteze numai cetățeni autohtoni, începînd din septembrie.

În acest fel, autoritățile oferă mai multe șanse de angajare celor care nu își găsesc un loc de muncă, în special femeilor.

Potrivit unui purtător de cuvînt al minitrului Muncii de la Riad, majoritatea joburilor disponibile doar cetățenilor țării vor fi în retail și vînzări, incluziv vînzări de ceasuri, ochelari, echipament medical, mașini și motociclete.

Decizia vine după ce rata șomajului în Arabia Saudită a depășit 12% în 2017, pe fondul scăderii veniturilor din petrol. Măsura face parte dintr-un plan economic mai amplu al prințului moștenitor Muhammad bin Salman, care include creșteri de prețuri și introducerea de taxe, pentru a suplimenta veniturile la buget, în urma prăbușirii prețului petrolului.

Înainte de a prelua puterea, prințul Muhammad a spus că “există multe oportunități de a crea locuri de muncă în sectorul privat”. Într-un interviu acordat revistei The Economist în 2014, el a spus că are “o rezervă de 10 milioane de joburi care sînt ocupate de străini, care pot fi eliberate în orice moment”. El a adăugat că nu vrea să pună presiune pe sectorul privat decît dacă va fi nevoit să facă acest lucru.

Tot ca o măsură de a suplimenta veniturile bugetare, Arabia Saudită a arestat la sfîrșitul anului trecut peste 300 de suspecți de corupție, de la care a recuperat peste 400 de miliarde de riali (107 miliarde de dolari), bani care vor merge la finanțarea deficitului bugetar.

În 4 noiembrie, prinţul moştenitor Mohammad bin Salman a luat măsuri pentru a-şi consolida puterea prin înfiinţarea unui comitet anticorupţie, care a decis arestarea unor înalţi oficiali şi oameni de afaceri din Arabia Saudită.

Printre cei arestaţi s-au aflat şi trei dintre cei mai bogaţi saudiţi, inclusiv prinţul Alwaleed Bin Talal şi afaceristul Fawaz Alhokair.

Mai mulţi suspecţi au fost eliberaţi din detenţie după ce au încheiat acorduri în urma cărora au efectuat plăţi "cu diverse tipuri de active, inclusiv imobiliare, entităţi comerciale, titluri de valoare, numerar şi alte active", a anunţat procurorul general Sheikh Saud Al Mojeb. O mare parte dintre cei arestaţi şi-au petrecut perioada de detenţie la hotelul de lux Ritz-Carlton din Riad.

Sheikh Saud a precizat că 381 de persoane au primit citaţii. Unii au fost eliberaţi pentru că nu s-au găsit suficiente dovezi, alţii după ce au recunoscut acuzaţiile de corupţie şi au încheiat înţelegeri cu Guvernul. Încă sînt încarcerate 56 de persoane.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load