Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Anunțul Franței: UE și Marea Britanie „se vor sfîșia” în timpul negocierilor post-Brexit

17 feb. 2020,, 20:01   Externe
3109 0

Şeful diplomaţiei franceze a declarat că se aşteaptă la negocieri tensionate între Uniunea Europeană şi Londra cu privire la viitoarea lor relaţie post-Brexit, spunînd că părţile „se vor sfîșia”, potrivit France Presse.

„Cred că în problemele comerciale sau cu privire la dispozitivul de relaţii viitoare, pe care le vom angaja, ne vom sfîșia destul de rău”, a declarat Jean-Yves Le Drian în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, important forum diplomatic şi de apărare.

„Dar aceasta face parte din negociere, fiecare vrea să-şi apere interesele”, a adăugat el, transmite NOI.md cu referire la stirileprotv.ro.

„Ne dorim ca ea să se facă cît mai rapid posibil chiar dacă există multe subiecte şi noi avem grele de administrat”, a spus ministrul francez de externe, adăugînd că ar dori să fie abordată în special „problema pescuitului”.

Le Drian este fostul preşedinte al regiunii Bretania, regiune în care pescuitul este foarte important pentru Franţa.


Recent, el avertizase că Franţa „nu va face compromisuri” cu privire la acest subiect în negocierile viitoare cu Londra.

„În niciun caz, pescuitul nu va putea servi variabilă de ajustare în negocieri”, a avertizat el, apreciind că britanicii vînd peste 70% din peştele lor pe continentul european.

Pescarii ţărilor din UE sînt puternic dependenţi de apele britanice, ceea reprezintă 30% din cifra afaceri a pescarilor francezi.

De asemenea, ministrul a cerut „să se avanseze” şi mai mult în ceea ce priveşte cooperarea în viitor, fie în plan bilateral între Franţa şi Marea Britanie, fie în cadrul NATO, „dar şi în coaliţii specifice privind intervenţii pe care noi le-am putea avea împreună”.

Ministrul a menţionat în special acordurile din Lancaster House, în 2010, care au întărit cooperarea între Paris şi Londra în domeniul apărării şi pe care cele două ţări le vor celebra în acest an pentru a zecea oară.

El şi-a exprimat dorinţa de a „continua” cooperarea în acest cadru, „inclusiv pe subiecte sensibile”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?