X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Animale de companie reduc incidența alergiilor și obezității la copii

10 mar. 2018,, 03:00   Externe
5486 0

Persoanele care au încă nevoie de motive pentru a primi în casă un animal de companie s-ar putea lăsa convinse mai ușor de concluziile unui studiu realizat recent de o echipă de cercetători americani.

Potrivit specialiștilor, copiii care provin din familii în care sînt prezente animale au niveluri mai mari din două tipuri de bacterii "bune", asociate cu un risc scăzut de alergii și obezitate, informează Science Daily.

Potrivit cercetării efectuate la Universitatea Alberta din Statele Unite, condusă de Anita Kozyrskyj, epidemiolog pediatru și una dintre cercetătorii de marcă în studierea microbiomului, copiii din familii cu animale de companie — dintre care 70% erau cîini — aveau un sistem imunitar mai puternic datorită microorganismelor care trăiesc în tractul digestiv.

Concluziile echipei lui Kozyrskyj, care a studiat testele efectuate pe mostre colectate de la copii, în cadrul studiului "Canadian Healthy Infant Longitudinal Development" realizat timp de două decenii, demonstrează o incidență mai mică a astmului în rîndul copiilor care au crescut alături de cîini.
Potrivit teoriei oamenilor de știință, expunerea la mizerie și bacterii în primele stadii de viață — spre exemplu, la cele prezente pe blana cîinelui sau pe labele acestuia — poate contribui la dezvoltarea precoce a imunității.

Echipa lui Kozyrskyj, formată din 12 specialiști, a investigat efectul expunerii la animale a bebelușilor pînă la trei luni de viață manifestat prin creșterea efectivului a două bacterii — Ruminococcus și Oscillospira — asociate cu reducerea alergiilor și obezității. "Abundența acestor două bacterii a fost de două ori mai mare cînd în casă era prezent un animal", a subliniat Kozyrskyj, potrivit sursei citate. Aceasta susține că expunerea la animalele de companie s-a demonstrat că influențează microbiomul în mod indirect în timpul sarcinii — manifestîndu-se de la cîine la mamă și apoi la făt — și în primele trei luni de viață ale bebelușului.

De asemenea, cercetarea a arătat că schimbul de bacterii ce stimulează sistemul imunitar se desfășoară și în cazul unor situații despre care se știe că pot reduce imunitatea copiilor — lucru demonstrat în studiile precedente efectuate de Kozyrskyj — și anume naștere prin cezariană, administrarea de antibiotice în timpul nașterii și absența alăptării la sîn.

În plus, cercetarea sugerează că prezența animalelor de companie în casă reduce posibilitatea de transmitere a infecției cu streptococ vaginal de grup B (GBS) în timpul nașterii, ce cauzează pneumonie la nou-născuți și este prevenit prin administrarea de antibiotic mamelor.

Este prea devreme pentru a preconiza unde pot duce aceste concluzii, însă Kozyrskyj nu exclude posibilitatea dezvoltării unor medicamente preventive pentru alergii și obezitate sub forma unui "supliment cu aceste microorganisme, asemănător modului în care s-a procedat cu probioticele", după cum a explicat ea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?