Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Alexei Navalnîi, înaintat la funcția de președinte al Rusiei

24 dec. 2017,, 13:15   Externe
3490 2

Un grup de inițiativă a votat azi, la Moscova, pentru înaintarea lui Alexei Navalnîi în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din Rusia, care vor avea loc în 2018.

Potrivit Tvrain.ru, 742 de persoane din grupul de inițiativă de la Moscova au votat pentru nominalizarea lui Navalnîi.

Totodată, acțiuni similare au avut loc și în Vladivostok, Ekaterinburg, Omsk, Novosibirsk, Perm, Krasnoyarsk și în alte orașe din Federația Rusă.

La întrunirile grupurilor de inițiativă au participat și reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale ruse. Aceștia au declarat că documentele pentru înregistrarea lui Nvalnîi în cursa prezidențială vor fi analizate și ulterior, se va lua o decizie.

Totuși, anterior, reprezentanții CEC-ul rus au spus că doar o minune l-ar putea ajuta pe Alexei Navalnîi să candideze la prezidențiale, dat fiind faptul că acesta a fost condamnat anterior într-un dosar penal.

Alexei Navalnîi este unul dintre principalii opozanți ai regimului Putin.

Amintim că, actualul președinte al Rusiei, Vladimir Putin, și-a anunțat intenția de a candida pentru încă un mandat de președinte al Rusiei. De asemenea, zilele trecute și Xenia Sobchiak s-a înregistrat oficial în cursa prezidențială.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?