30 aprilie 2019 - Ziua internaţională a jazului

30 aprilie 2019 - Ziua internaţională a jazului

La 30 aprilie se aniversează Ziua internaţională a jazului.


UNESCO a ales Australia pentru ediţia din 2019 a Zilei internaţionale a jazului, dar ea este sărbătorită în peste 190 de ţări din întreaga lume, potrivit www.unesco.org.


În zilele de 29 şi 30 aprilie, vor avea loc o serie de spectacole de muzică de jaz, programe educaţionale la care şi-au anunţat participarea numeroşi maeştri de jaz, ce vor fi sărbătoriţi, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.


Ziua internaţională a jazului se încheie cu Festivalul de tineret "Generaţii in Jaz" din Mount Gambier, în sudul Australiei, condus de James Morrison şi Kurt Elling şi care se desfăşoară în primul weekend din luna mai. Cu o participare estimată la peste 6.000 de muzicieni de liceu, acesta va fi cel mai mare festival de jaz pentru tineri din lume.


În noiembrie 2011, UNESCO a proclamat data de 30 aprilie Ziua internaţională a jazului. Muzica, de-a lungul veacurilor, s-a dovedit a fi un instrument puternic de comunicare. 


Atunci cînd ea izvorăşte din fuziunea mai multor culturi diferite şi creează o expresie armonioasă, care vorbeşte despre ele, devine desăvîrşită. 


Jazul se încadrează perfect în această categorie. Este un stil unic de muzică, care îşi are originea în sudul Statelor Unite, cu rădăcini şi în tradiţiile muzicale africane şi cu influenţe europene. El a devenit o formă de artă internaţională, care evoluează continuu, traversînd globul, inspirîndu-se din muzica ţărilor şi regiunilor pe care le străbate.


Între mari artişti ai jazului romînesc, se numără: Aura Urziceanu, Lucian Ban, Liviu Butoi, Garbis Dedeian, Damian Drăghici, Vlaicu Golcea, Eugen Gondi, Mihai Iordache, Pedro Negrescu, Sorin Romanescu, Mircea Tiberian, Harry Tavitian, Paul Weiner.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load