Țîrdea: Dodon a vorbit la ONU gîndindu-se la popor, nu la electorat

Țîrdea: Dodon a vorbit la ONU gîndindu-se la popor, nu la electorat

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vorbit la ONU ca om de stat, gîndindu-se nu la electoratul său, ci la oameni, nu la imaginea sa, ci la imaginea țării.


Această opinie a fost exprimată de deputatul Partidului Socialiștilor, politologul Bogdan Țîrdea, relatează Noi.md.


El a menționat pe pagina sa de socializare că urletul care a apărut în jurul discursului președintelui Igor Dodon la ONU era previzibil. „Am fi intrat în panică dacă nu ar fi fost așa!”, a scris deputatul.


„Ce ar fi trebuit să facă președintele, potrivit criticilor:


1) Să facă isterie, să schiaune, să scîncească. Să bată cu piciorul pe tribună. Cineva trebuie să-i facă să rîdă pe liderii care sînt întotdeauna triști din Zimbabwe și Sudan?
2) Să vorbească despre problemele Europei, Ucrainei, Georgiei, oricine doriți - dar numai nu despre ale noastre!
3) Să latre cu furie la Rusia, Turcia. Poate și la China. Și trebuie să latre convingător, căci de altfel nu vom vedea niciodată credite.
4) Să ceară retragerea „trupelor rusești”. În același timp, să ceară consolidarea contingentului militar american în Afganistan, introducerea trupelor în Somalia.
5) Să spună ceva rău despre Nord Stream-2. Dar în așa mod ca toată lumea să înțeleagă că sîntem și împotriva TurkStream.
6) La sfîrșitul discursului, să solicite Rusiei o reducere la gaze, acces la piețe, revizuirea datoriilor.


Finalul este cunoscut: totul se agravează”, a subliniat Bogdan Țîrdea.


El a menționat că președintele a acționat diferit și a acționat nu ca lider, ci ca om de stat.


„El nu s-a gîndit la electorat, ci la poporul său. Nu la imaginea sa, ci la imaginea țării”.


1) De aceea, el nu a făcut isterie, ci a acționat cu atenție și ecilibrat. Nu am ieșit cu un discurs, ci cu o viziune („Un pachet mare pentru RM” etc.).
2) A propus recunoașterea internațională a neutralității noastre. Dar cum altfel putem uni țara?
3) A chemat marile puteri să ajute la unificarea țării. Mai simplu spus, s-a înțeles cu S. Șoigu și D. Bolton cu privire la lichidarea munițiilor și la negocierile în formatul 5+2.
4) R. Moldova trebuie să devină o zonă de cooperare și nu de confruntare a marilor puteri mondiale. O zonă de investiții, de produceri comune, dar nu de conflicte.
5) R. Moldova ar putea deveni primul pas în construirea Europei „de la Lisabona la Vladivostok”, a unei Europe fără războaie. Cum au visat la asta și De Gaulle, J. Chirac, E. Macron, V. Putin și mulți alții.
Desigur, multora dintre politicienii noștri le place să vorbească despre război, nu despre pace! Dar eu sînt sigur că acest lucru va rămîne în trecut”, a scris deputatul PSRM.


El a subliniat, de asemenea, că pentru prima dată în istoria Moldovei, liderul țării a vorbit de pe tribuna ONU în limba rusă, ceea ce este bine.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load