COVID-19 în MOLDOVA

Lider PAS, provoacă ofițerii să nu se supună autorităților constituționale

Lider PAS, provoacă ofițerii să nu se supună autorităților constituționale

Înainte de alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, scrutin după care sînt așteptate proteste violente și tentative de lovitură de stat, un lider PAS provoacă ofițerii să nu se supună autorităților constituționale, informează Telegraph.md

Prin intermediul unei postări pe Facebook, Rosian Vasiloi, fost șef al Poliției de Frontieră timp de aproape 5 luni, membru al Biroului Permanent Național al PAS (vezi aici), corupe polițiștii, militarii și ofițerii SIS, îndemnîndu-i să-și piardă integritatea morală și profesională, iar în perioada următoare să nu se mai supună autorităților oficiale de la Chișinău.

”Colegi, dacă vrem să salvam țara, încă se mai poate! Trebuie pornită o mișcare, așa cum au făcut-o colegii noștri din Belarus! Noi o putem face, numai că pentru asta trebuie să avem spirit civic, să avem priviri ridicate din pămînt și vorbe rostite liber. Trebuie doar să vrei! A venit vremea Oamenilor buni!”, a scris Vasiloi, îndemnînd ofițerii să se revolte împotriva autorităților constituționale.


Pentru a influența decizia ofițerilor, Vasiloi a publicat o imagine în care el apare îmbrăcat în uniforma obținută de la Poliția de Frontieră.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load