Vom avea o roadă mai bogată de nuci

Vom avea o roadă mai bogată de nuci

Roada de nuci pronosticată pentru anul acesta este mai mare cu 10-15% decît cea din 2018.

Dar previziunea este una care poate da greș, pentru că, dacă lunile de vară vor fi excesiv de călduroase, atunci roada va fi mai mică decît cea estimată. Precizarea a fost făcută pentru IPN de către președintele Asociației Exportatorilor de Nuci din Moldova, Dumitru Vicol.

Acesta a spus că și estimările de anul trecut erau promițătoare, dar căldurile din luna august au făcut ca o mare cantitate de nuci să se înnegrească.

Cît privește piețele de desfacere, Dumitru Vicol a declarat că piața internă reprezintă 2%, iar restul pleacă la export. „Moldova este o piață foarte mică de consum pentru nuci. Practic, piața internă înseamnă doar Chișinăul, în rest, în raioane, oamenii au nuci acasă”, a spus Dumitru Vicol. Principala piață de export este Uniunea Europeană, unde pleacă 90% din totalul nucilor moldovenești exportate.

Președintele Asociației Exportatorilor de Nuci din Moldova a mai spus că prețurile au căzut la jumătate anul acesta față de 2017. Motivul pentru care producătorii moldoveni sînt nevoiți să vîndă mai ieftin ține de concurența din America de Sud. Argentina, de exemplu, comercializează nucile la un preț foarte scăzut.

Dumitru Vicol s-a referit și la Legea prin care este interzisă culegerea timpurie a nucilor, precizînd că legea este bună, dar este mai mult pe hîrtie, pentru că nimeni nu poate verifica dacă este respectată. Nucile timpurii sînt căutate de producătorii de dulcețuri din țări precum Polonia sau Franța.

„Legea este binevenită, mai ales cînd roada este mică și cred că tot ce poate face Moldova este să interzică exportul de nuci verzi în butoaie”, a spus Dumitru Vicol.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load