X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Un restaurant a fost AMENDAT pentru prelucrarea neconformă a datelor cu caracter personal

7 aug. 2019,, 14:40   Economie
2485 0

Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova (CNPDCP) a examinat un caz ce vizează prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul sistemului de supraveghere video, gestionat de către o persoană juridică - un restaurant din municipiul Bălți.

În rezultatul investigațiilor efectuate, CNPDCP a constatat mai multe încălcări ale Legii privind protecția datelor cu caracter personal, ulterior fiind instrumentat un dosar contravențional, care a fost remis spre examinare instanței de judecată.

Prin hotărîrea definitivă a instanței de judecată, restaurantul din municipiul Bălți a fost sancționat pentru comiterea următoarelor încălcări:

- 1.Nerespectarea cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea lor în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal;

- 2.Prelucrarea datelor cu caracter personal fără notificarea organului de control în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal;

- 3.Încălcarea regulilor de utilizare a datelor cu caracter personal.

Pe cazul dat, instanța de judecată a aplicat o sancțiune contravențională sub formă de amendă în mărime de 6250 lei.

CNPDCP solicită entităților care practică activitate de comercializare a dispozitivelor de supraveghere video să atenționeze preventiv cumpărătorii despre obligativitatea respectării Legii privind protecția datelor cu caracter personal, în contextul în care, captarea imaginilor persoanelor fizice, cu sau fără înregistrarea acestora pe suport de stocare, constituie o formă de prelucrare a datelor cu caracter personal a subiecților vizați, conform art. 3 al Legii privind protecția datelor cu caracter personal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?