Ucraina ar putea impune din nou sancțiuni împotriva celei mai mari fabrici din Transnistria

Ucraina ar putea impune din nou sancțiuni împotriva celei mai mari fabrici din Transnistria

Ucraina ar putea relua aplicarea sancțiunilor împotriva Uzinei metalurgice moldovenești (Rîbnița), situată în regiunea transnistreană.


Despre acest lucru a anunțat mass-media ucraineană, menționînd că, în special, Ministerul pe problemele teritoriilor temporar ocupate şi persoanelor intern strămutate al Ucrainei (MinVOT) propune reluarea impunerii sancțiunilor împotriva Uzinei metalurgice moldovenești (Rîbnița), căreia i s-a impus deja sancțiuni în urma deciziilor Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei din 21 iunie 2018, însă la 20 martie 2019 a fost exclusă din lista de sancțiuni.


"UMM, a cărei activitate principală este prelucrarea de fier vechi și producerea de metale, a fost deja sancționată în rezultatul deciziilor Consiliului Național de Securitate, însă în martie 2019 a fost exclusă din lista de sancțiuni a persoanelor juridice. Cu toate acestea, potrivit informațiilor disponibile, UMM nu și-a încetat activitatea care dăunează intereselor Ucrainei și ar putea fi inclusă din nou în lista de sancțiuni", a informat serviciul de presă al ministerului.


Potrivit informațiilor sale, unul dintre cei mai mari cumpărători de produse ale UMM este Federația Rusă, inclusiv produsele sînt achiziționate pentru necesitățile comenzii ruse de apărare. "UMM se află pe teritoriul Republicii Moldova în regiunea transnistreană, însă este de facto controlată de proprietarii efectivi asociați cu autoritățile ruse. Autoritățile ucrainene au luat anterior măsuri privind activitățile ilegale ale UMM, efectuate, inclusiv, prin utilizarea structurilor afiliate pentru a executa comenzile întreprinderilor sub-sancționare", a remarcat MinVOT.


Astfel, Ministerul Mediului din Ucraina a hotărît suspendarea autorizației pentru transportarea transfrontalieră a fierului vechi la UMM, iar Ministerul Dezvoltării Economice și Comerțului din Ucraina desfășoară o anchetă antidumping privind importul de produse metalice din Moldova. De asemenea, în ultimii ani în Ucraina au fost începute mai multe investigații privind activitățile UMM în domeniul comerțului cu fier vechi. După cum se menționează, MinVOT a pregătit și trimis spre examinare autorităților guvernamentale un proiect de ordin corespunzător privind includerea UMM în lista de sancțiuni. "În continuare, acest ordin va fi prezentat spre examinare guvernului,precum și la ședința Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei", se arată în declarație.


După cum s-a anunțat, prin decizia din 21 martie 2019, Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei a exclus din lista de sancțiuni, introdus anterior prin decretul prezidențial din 21 iunie 2018, cea mai mare întreprindere din Transnistria - Uzina metalurgică din Moldova, precum și o serie de alte companii. Măsurile restrictive care erau în vigoare pînă la excluderea din lista de sancțiuni presupuneau: înghețarea activelor (restricționarea temporară a dreptului de utilizare și deținere a proprietății); restricționarea operațiunilor comerciale; prevenirea scoaterii de capital din Ucraina; suspendarea îndeplinirii obligațiilor economice și financiare; interzicerea de achiziții publice etc. 


Uzina Metalurgică de la Râbniţa, construită în 1985, este specializată în prelucrarea metalelor grele. Aceasta este cea mai mare întreprindere din Transnistria, care asigura anterior aproximativ 70% din exporturile din regiune. Fabrica este formată din două ateliere principale – de topire a oțelului cu o capacitate de 1 milion de tone de oțel și de laminare cu o capacitate de 0,9 milioane de tone de metal laminat pe an. Înainte de introducerea sancțiunilor în 2018, UMM a fost unul dintre principalii consumatori de metale grele importate din Ucraina: Ucraina furniza uzinei aproximativ 80% din totalul metalelor grele exportate. 


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load