Suma impozitelor încasate la bugetul de stat în primele două luni

Suma impozitelor încasate la bugetul de stat în primele două luni

Încasările la bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) în primele două luni ale anului curent s-au majorat cu 858,3 milioane lei comparativ cu perioada similară a anului 2017 sau cu 20,1%.


Datele au fost prezentate de SFS, care a menționat că cifra încasărilor constituie 5118,3 milioane de lei, iar comparativ cu sarcina stabilită, SFS a acumulat cu 559,1 milioane de lei sau cu 12,3% mai mult, relatează Noi.md. 


La bugetul de stat, în primele luni ale anului 2018, au fost încasați 2141,5 milioane de lei, cu 383,1 milioane lei (21,8%) mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2017. Comparativ cu sarcina stabilită (1858,8 milioane de lei), au fost acumulate venituri cu 282,7 milioane de lei mai mari sau cu 15,2%. 


Și la bugetele unităților administrativ-teritoriale, în lunile ianuarie-februarie curent,  încasările au depășit cumulativ cu 18,7 % rezultatul acelorași luni ale anului 2017. Astfel, au fost încasați 512,1 milioane de lei, fiind înregistrată o creștere cu 80,5 milioane de lei.


Tot în cele două luni ale anului curent, în bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 1892,3 milioane de lei, cu 319,5 milioane mai mult comparativ cu perioada analogică a anului precedent sau o creștere de 20,3%. În comparație cu sarcina stabilită (1705,7 mil. lei), s-au acumulat venituri cu 186,6 milioane de lei mai mari sau cu 10,9%.


La fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală au fost încasați 572,4 milioane de lei, cu 38,6milioane mai mult comparativ cu aceleași luni ale anului 2017 sau o creștere de 14,3%. Comparativ cu sarcina stabilită (541,5 mil. lei), au fost acumulate venituri cu 30,9 milioane de lei sau cu 5,7% mai mari.


 


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load