Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Suedia și PNUD susțin întreprinderile mici și mijlocii să depășească criza generată de COVID-19

11 aug. 2020,, 13:42   Economie
2576 0

Pandemia a afectat grav întreprinderile micro, mici și mijlocii (ÎMMM), iar odată cu ele și mii de familii din Moldova, care și-au pierdut locurile de muncă și mijloacele de trai. Or, ÎMMM-urile reprezintă peste 95 la sută din afacerile private din țară și peste 60 la sută din populație este angajată în cadrul acestor întreprinderi.

ÎMMM-urile aduc cea mai mare contribuție la crearea de locuri de muncă, dar s-au dovedit a fi și cele mai vulnerabile la crize, indiferent de dimensiunea, sectorul, cifra de afaceri sau locația lor. O cercetare de evaluare a impactului COVID-19 asupra ÎMMM-urilor și a necesităților acestora, efectuată recent de PNUD Moldova la nivel local, reflectă o realitate sumbră: 1/3 dintre companii au rezerve de capital/lichidități care ar putea acoperi cel mult trei luni din operațiunile acestora, doar 12% au acces la surse externe de finanțare, iar 50% nu au proceduri interne adecvate pentru gestionarea situațiilor de criză. Toate acestea sînt amplificate de nivelul redus al cunoștințelor juridice și calitatea contractelor încheiate cu partenerii, precum și de diversitatea redusă a clienților și accesul limitat sau inexistent la piețele interne și externe. Accesul la informații și sprijin pentru îmbunătățirea abilităților sau restructurarea companiei în condițiile crizei COVID-19 sînt, de asemenea, o problemă pentru multe întreprinderi.

Întreprinderile exportatoare – printre cele mai afectate de pandemie

Criza provocată de pandemie a lovit grav și în întreprinderile exportatoare. Potrivit Nataliei Calenic, vicepreședinta Camerei de Comerț și Industrie din Chișinău, la acest moment este greu de estimat care ar fi exact impactul crizei asupra exportatorilor, însă cert e că scăderea cererii externe, dar și criza materiei prime a determinat majoritatea companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului să-și suspende total exporturile sau să le reducă semnificativ.

Datele Biroului Național de Statistică arată că în primele trei luni ale anului 2020, din cauza scăderii cererii în țările afectate de COVID-19, volumul de mărfuri comercializate pe piețele externe din Republica Moldova, malul drept, a scăzut cu 7,9%. Un impact mai mare se constată în ramurile exportatoare: fabricarea de piese pentru autovehicule și motoare, fabricarea de fire și cabluri, dispozitivelor de conexiune pentru acestea, precum și fabricarea articolelor de îmbrăcăminte și a produselor textile, prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor.


Conform unui studiu efectuat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” cu sprijinul financiar al Suediei în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), schimburile comerciale de export de pe malul stîng al Nistrului și comerțul intern cu malul drept au intrat în zona valorilor negative, fiind în ianuarie-mai 2020 cu 9% sub nivelul de referință al anului precedent, ca urmare a efectelor pandemiei, inclusiv a măsurilor luate pentru evitarea răspîndirii COVID-19. În general, pe parcursul a primelor cinci luni, valoarea totală a cifrei de afaceri în schimburile comerciale dintre ambele maluri și exporturi a scăzut cu 13,6%, iar livrările pe malul drept s-au diminuat drastic pentru majoritatea grupurilor de produse.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?