Recolta de grîu de anul acesta o depăşeşte pe cea de anul trecut

Recolta de grîu de anul acesta o depăşeşte pe cea de anul trecut

Recolta de grîu de anul acesta o depăşeşte pe cea de anul trecut. După ce aproape întreaga suprafaţă cultivată cu grîu a fost recoltată, productivitatea medie la hectar este de 3,31 tone, cu aproape 200 de kilograme mai mare faţă de anul trecut. 

Toamna trecută, peste 320 de mii de hectare din ţară au fost semănate cu grîu. Cea mai generoasă recoltă a fost obţinută şi în acest an în nordul ţării, unde s-au strîns în medie 4,10 tone de cereale la hectar. O cantitate mai mică au obţinut agricultorii din centrul şi din sudul ţării. Productivitatea medie în raioanele din aceste zone este de 3 de tone la hectar.Datele arată că, din cantitatea totală, 60 la sută este grîu alimentar, iar restul este grîu furajer.

Agricultorii din localitate spun că au obţinut o recoltă bogată. Grîul a avut cantitatea necesară de apă şi căldură, iar boabele au o calitate ridicată.

" Făina cred că o să fie de calitate superioară, că proteina avem la grîul ista alimentar.În medie, am avut 3,2 pe gospodărie. Că am avut şi cîmpuri şi mai slabe, unde îndeobşte nu a plouat. Pînă la trei tone dacă ieşi, ieşi cap în cap. După trei tone, poţi să te mai gîndeşti să cumperi un utilaj nou, tehnică ceva. Noi întotdeauna sîntem mulţumiţi" , a spus agricultorul, Anatolie Burdujan.

Condiţiile meteorologice din luna mai, iunie, au favorizat nespus de mult ridicarea acestei productivităţi la hectar. Pe măsură ce în luna mai a căzut o cantitate însemnată de precipitaţii, a favorizat o dezvoltare bună a culturilor,- au spus în ministerul agriculturii.

Sezonul secerişului se va încheia în cel mult o săptămînă. Agricultorii care şi-au depozitat deja grîul pregătesc terenul pentru semănatul de toamnă. 
 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load