Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Prognoze negative: Ce se va întîmpla cu prețurile la pîine

28 apr. 2020,, 11:31   Economie
5857 0

Pîinea ar putea fi mai scumpă la toamnă, deoarece efectele crizei economice sînt accentuate de secetă și înghețuri. O parte din culturile agricole ar putea fi compromise, iar agricultorii estimează deja pierderile.

Declarația aparține directorul de programe al IDIS Viitorul, Viorel Chivriga, și a fost făcută în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”. Expertul spune că vom avea un an complicat cu repercusiuni asupra economiei și populației.

"Sînt doi factori de risc, care determină dezvoltarea sectorului agricol și au repercusiuni asupra sectorului vegetal și a comerțului internațional cu produse agroalimentare. E vorba de seceta severă pe care o avem de mai mult de jumătate de an, iar rezervele de apă sînt insuficiente pentru a face față. Al doilea factor de risc sînt înghețurile, care au afectat sîmburoasele și o parte din culturile cerealiere din prima grupă. Dacă seceta se va menține, vor fi afectați producătorii de legume și cereale de grupa a doua. Iar cele mai mari pierderi le vor suporta cei care nu și-au asigurat culturile agricole, cei dotați mai slab și cei care nu au utilizat integral tehnologiile de creștere a culturilor agricole, dar și fermierii care s-au avîntat în plantarea culturilor multianuale. E preferabil să nu ne pomenim în situația anilor 2003-2004, cînd recolta de grîu a constituit puțin peste 100 mii tone", a explicat economistul.

Potrivit lui Chivriga, vor exista probleme cu majorarea stocurilor cu produse cerealiere, chiar dacă exporturile au fost oprite neoficial. Ba mai mult, e îndoielnică asigurarea securității alimentare în condițiile în care o situație similară este înregistrată în toate statele din regiune, care au interzis exporturile de produse cerealiere. Ce se va întîmpla cu prețurile la pîine?! Cele două fabrici de la Chișinău și Bălți vor încerca să amortizeze prețurile, însă nu vor putea influența deciziile producătorilor mici. Riscurile persistă și la culturile tehnice. Dacă nu vom avea precipitații există riscul de reducere a producției.

"Sectorul animalier, care este unul fragil ar putea întîmpina probleme în aprovizionarea cu hrană ca urmare a reducerii producției de cereale. Iar acest lucru va duce la diminuarea a efectivului de animale și păsări. Seceta și criza vor avea impact și asupra sectorul de prelucrare a cerealelor, uleiului, băuturilor alcoolice, producătorilor de miere".


În ceea ce privește exporturile, Viorel Chivriga afirmă că, în lunile martie, aprilie vor fi mai mici comparativ cu lunile ianuarie, februarie. Situația ar putea să se mențină, dar există unele semnale ale partenerilor comerciali de relaxare a măsurilor restrictive. Însă transportatorii vor întîmpina dificultăți la tranzitul și la intrarea în spațiile vamale ale unor state partenere din punct de vedere comercial.

Analistul economic a concluzionat că sectorul agrar a fost salvat de pierderile mari, deoarece pandemia a venit în perioada cînd procesele agricole nu sînt intense, dar în acest răstimp decidenții trebuiau să ia decizii pe termen scurt pentru a proteja sectorul agricol de riscuri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?