X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ploile vor întîrzia recoltarea strugurilor în Moldova

29 sep. 2019,, 17:33   Economie
2852 0

Săptămîna curentă au avut loc ploi cu o rată medie a precipitațiilor de 40 mm în țară, iar în unele zone – de pînă la 113 mm.

Agronomii de la gospodăriile viticole consideră că precipitațiile cu o rată de 10-15 mm pot întîrzia campania de recoltare pentru cel puțin o zi, relatează point.md cu referire la east-fruit.com.

Între timp, majoritatea întreprinderilor agricole viticole, în special cele mari, întîmpină deja dificultăți foarte mari în angajarea numărului necesar de lucrători chiar și pe vreme frumoasă. Iar acesta este un scenariu nefavorabil într-o situație în care un număr semnificativ de viticultori moldoveni sînt înclinați către ideea de a vinde cea mai mare parte a recoltei de struguri de masă din 2019 în perioada campaniei sau la scurt timp după recoltare.

Mai mult, împreună cu ploile, în sectorul viticulturii ar putea reveni marea problemă a anului trecut - crăparea și putrezirea boabelor de pe urma umidității ridicate. Pînă acum, singurul defect al strugurilor de masă din recolta nouă a fost un diametru mic al boabelor din cauza secetei din a doua jumătate a verii.

În prezent, potrivit observațiilor specialiștilor din asociațiile regionale ale producătorilor de struguri de masă, în Moldova recolta a fost culeasă de pe aproximativ 50% din plantații. Cu toate acestea, în unele zone din sudul țării, recoltarea strugurilor a fost deja finalizată. Conform estimărilor experților, suprafața viilor fructifere din țară variază între 18 și 19 mii de hectare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?