Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Peste 600 de companii IT beneficiază de facilitățile oferite de Moldova IT Park

17 sep. 2020,, 07:30   Economie
2863 0

Adoptarea legislației cu privire la parcurile pentru tehnologia informației a fost cea mai importantă inițiativă de dezvoltare a industriei IT din Republica Moldova și de sporire a competitivității acesteia la nivel regional.

Primul parc IT virtual a fost lansat la 1 ianuarie 2018, iar rezultatele nu s-au lăsat mult așteptate. Numărul rezidenților Moldova IT Park a depășit, recent, cifra de 600 companii, dintre care 100 companii au aderat la parcul IT pe parcursul anului 2020. Aproape 50% dintre rezidenți sînt companii create după lansarea Moldova IT Park.

Companiile rezidente sînt fondate de către investitori din Republica Moldova și din alte 34 țări. Top cinci țări din care provine capitalul străin sînt: Statele Unite ale Americii (22 companii), Romînia (15 companii), Italia (13 companii), Marea Britanie (12 companii) și Germania (9 companii).

„Crearea parcurilor IT a fost o idee ambițioasă la care s-a lucrat mult, iar rezultatele pe care le avem justifică efortul depus. Moldova IT Park este o istorie de succes cum poate fi reanimată o ramură a economiei naționale. Noi nu ne oprim aici, vom continua să venim cu noi acțiuni de susținere a antreprenorilor din această industrie”, afirmă Vitalie Tarlev, Secretar de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Rezidenții Moldova IT Park beneficiază de un regim special de impozitare. Impozitul unic, în mărime de 7% din venitul din vînzări, include majoritatea impozitelor și taxelor datorate statului. Această facilitate fiscală a scăzut semnificativ povara fiscală a companiilor IT, oferindu-le posibilitatea unor investiții mai mari în dezvoltarea business-ului și a capitalului uman. Totodată, aducerea a șapte impozite și taxe sub umbrela unui impozit unic a contribuit la reducerea timpului dedicat calculării, declarării și achitării taxelor.


La fel, rezidenții parcului IT pot atrage specialiști de înaltă calificare din străinătate. Documentarea imigraționistă a acestora este una simplificată, rezultînd în obținerea permisului de muncă pentru o perioadă de 2 ani în cazul specialiștilor IT sau de 4 ani în cazul managerilor IT.

În baza Legii nr. 142 din 16.07.2020 sînt în proces de definitivare actele normative privind crearea Fondului de susținere a inovațiilor digitale și startup-urilor tehnologice, la care în perspectivă, rezidenții Moldova IT Park vor putea accesa finanțări.

Cifra de afaceri prognozată de către rezidenții Moldova IT Park pentru anul 2020 este de 4.05 miliarde lei. În primele șase luni ale acestui an, companiile rezidente au avut venituri din vînzări în valoare totală de 2.2 miliarde de lei, înregistrînd o creștere cu 40% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Circa 16% din veniturile din vînzări, adică peste 341 milioane lei au fost realizate datorită contractelor locale, iar peste 1,8 miliarde lei – din serviciile prestate în afara Republicii Moldova.

În pofida pandemiei, suma investițiilor atrase în economia națională în primul semestru al anului 2020 a depășit 27 milioane lei, similar aceleiași perioade a anului trecut. De la lansarea Moldova IT Park, companiile rezidente au realizat investiții totale de circa 150 milioane lei.

În context, Natalia Donțu, Administrator Moldova IT Park, susține că domeniul IT este principalul motor al creșterii calitative în orice economie modernă. „Rezultatele obținute în prima jumătate an, dar și ritmul cu care companiile rezidente s-au adaptat noilor condiții impuse de situația pandemică, ne demonstrează că IT-ul este un domeniu care să adaptează ușor și poate contribui cu soluții inovatoare pentru adaptarea business-urilor din alte sectoare la noile realități”, a remarcat Natalia Donțu.

Numărul de angajați ai companiilor rezidente Moldova IT Park este, la fel, în creștere și a ajuns la 10 500 persoane. Salariul mediu lunar al acestora s-a majorat în prima jumătate a anului cu circa 12 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut și a constituit 29,025 lei.

Datorită recentelor modificări legislative, angajații rezidenților Moldova IT Park vor beneficia de prestații de asigurare socială mai mari. La începutul lunii august venitul lunar asigurat al acestora a fost majorat de la 60% pînă la 68% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru anul în gestiune.

Moldova IT Park a fost lansat la 1 ianuarie 2018, pentru o perioadă de 10 ani, fiind creat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova la solicitarea a 15 companii IT. În prezent, Moldova IT Park este primul și unicul parc IT din țara noastră, ai căror rezidenți beneficiază de facilitățile prevăzute de legislația aferentă parcurilor IT.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?