COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Munteanu comentează privatizarea „Air Moldova”: Procuratura nu mai are nici o scuză

Munteanu comentează privatizarea „Air Moldova”: Procuratura nu mai are nici o scuză

Modul în care a fost privatizată întreprinderea de stat „Air Moldova” urmează a fi investigat de oamenii legii în cel mai scurt timp.

„Procuratura Generală nu mai are nicio scuză să spună nu știu sau că mai avem nevoie de timp. Totul este pus pe masă”, a explicat președintele Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice, Igor Munteanu, care a spus că au fost făcute toate demersurile în acest sens.

Declarația a fost făcută după ce comisia a audiat raportul Curții de Conturi pe acest caz, transmite Noi.md cu referire la Agora.

„Decizia de privatizare a fost proastă. Dacă într-un an, cu o mobilizare bună, reușești să acoperi datoriile istorice, care era problema să facă acest lucru cînd era în prorpietatea statului? Situația proastă a companiei a fost artificial construită pentru un cumpărător care aștepta la ușă. Acum tabloul este perfect clar, cine a făcut, ce a făcut, cine sînt complici”, a spus Igor Munteanu.


Raportul Curții de Conturi, privind privatizarea compania „Air Moldova”, a fost prezentat în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice.

Mai exact, misiunea de audit a constatat că privatizarea companiei nu era imperioasă, procesul fiind grăbit, că prețul bunului expus la privatizare nu a corespuns cu cel real de piață, dar și că firma care a privatizat „Air Moldova” avea fondatori fără experiență demonstrată în activitatea aeronautică.

De partea cealaltă, potrivit versiunii oficiale, „Air Moldova” a fost scoasă la vînzare pentru a evita falimentul companiei.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load