Moldova și Slovacia vor extinde comerțul bilateral

Moldova și Slovacia vor extinde comerțul bilateral

Moldova și Slovacia intenționează să intensifice relațiile economice și să extindă comerțul bilateral.

Țările prevăd să organizeze în acest an prima ședință a Comisiei mixte interguvernamentale moldo-slovace de colaborare comercial-economică.

Acest lucru a fost menționat în cadrul unei întrevederi susținute de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, cu ambasadorul Republicii Slovace în țara noastră, Dušan Dacho, relatează NOI.md.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, în cadrul întrevederii  părțile au apreciat dinamica pozitivă a relațiilor comercial-economice pe parcursul anului trecut și au stabilit unele priorități ale cooperării pentru perioada următoare.

Chiril Gaburici a mulțumit autorităților slovace pentru asistența financiară și tehnică acordată țării noastre. „Ministerul Economiei și Infrastructurii mizează în continuare pe sprijinul partenerilor slovaci în implementarea reformelor economice și îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor Republicii Moldova”, a subliniat el.

În context, ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că implementarea „Strategiei Republicii Slovace privind cooperarea pentru dezvoltare cu Republica Moldova pentru perioada 2014-2018” este importantă pentru țara noastră.

„Sperăm că Republica Moldova va fi inclusă și în următorul program de asistență pentru perioada 2019-2023. Sîntem interesați în extinderea cooperării și preluarea experienței slovace în domeniul eficienței energetice, tehnologiei informației și comunicațiilor”, a spus ministrul Chiril Gaburici.

La rîndul său, ambasadorul Slovaciei a exprimat disponibilitatea autorităților de la Bratislava de a oferi în continuare suport pentru implementarea reformelor de modernizare a țării și continuare a vectorului european. Dušan Dacho a afirmat că la elaborarea Strategiei pentru anii 2019-2023 se va ține cont de prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii, cum ar fi diversificarea resurselor energetice, atragerea investițiilor, reformele regulatorii etc.

Pe parcursul ultimilor cinci ani, prin intermediul Fondului de Asistență pentru Dezvoltare, Slovacia a alocat Republicii Moldova peste 2,5 milioane de euro, țara noastră fiind inclusă în lista primelor trei țări care beneficiază de asistență din partea Slovaciei. Conform datelor oficiale, în prezent, în Republica Moldova activează 20 de întreprinderi cu capital slovac în valoare de circa 6,37 milioane de lei.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load