Moldova și Rusia vor discuta despre mecanismul de achitare a datoriilor Moldovagaz față de Gazprom

Moldova și Rusia vor discuta despre mecanismul de achitare a datoriilor Moldovagaz față de Gazprom

Moldova și Rusia au convenit să creeze un mecanism acceptabil de achitare a datoriilor acumulate la gazele naturale a Moldovagaz SA față de SAP Gazprom.


Despre aceasta a anunțat serviciul de presă a SA Moldovagaz, menționînd că acest lucru s-a discutat în cadrul celei de-a XV-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborarea economică care a avut loc la Chișinău, în perioada 18-19 septembrie, la care a participat și Președintele Consiliului de Administrație SA ,,Moldovagaz”, Vadim Ceban.


În cadrul reuniunii acestei Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, a fost discutată, printre altele, reglementarea datoriilor SA ,,Moldovagaz” față de SAP ,,Gazprom”.


Potrivit lui Vadim Ceban, Subiectul datoriilor SA ,,Moldovagaz” este un element complex și el necesită a fi discutat în cadrul ulterioarelor întîlniri. S-a menționat că la moment s-a convenit asupra creării unui mecanism viabil de achitare a datoriei acumulate de SA ,,Moldovagaz” față de SAP ,,Gazprom”.


Alte detalii nu se menționează.


Trebuie menționat faptul că datoria totală a Moldovagaz SA față de Gazprom este de aproximativ 7 miliarde de dolari. În același timp, aproximativ 95% din datorii revin regiunii transnistrene și doar 5% - malului drept al Nistrului.


Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat mai devreme că Moldova nu va achita în niciun caz datoria regiunii transnistrene pentru gazele naturale rusești consumate de aceasta, deoarece se achită doar pentru consumul propriu de „combustibil albastru” și își restituie datoriile pentru aceasta.


„Cetățenii Moldovei nu vor plăti pentru aceste datorii de 6-7 miliarde de dolari pe care Transnistria le-a acumulat pe parcursul a 20 de ani”, a spus Igor Dodon, menționînd că Moldova nu poate plăti pentru ceea ce nu a consumat, iar această problemă a fost discutată cu conducerea politică a Rusiei și cu Gazprom.


Potrivit șefului statului, un consens cu privire la problema datoriei transnistrene pentru gaze ar putea fi găsit în contextul soluționării politice a conflictului transnistrean.


Cei mai mari acționari ai Moldovagaz sunt: Gazprom (50% din acțiuni), guvernul Moldovei (35,33%) și administrația Transnistriei (13,44%), care și-a transferat acțiunile în administrarea holdingului rusesc.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load