X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Moldova caută spațiu pentru a face rezerve de gaze naturale

26 sep. 2019,, 15:05   Economie
2631 2

Republica Moldova este în proces de discuții cu țara vecină Ucraina, pentru a cumpăra de la aceasta o parte din spațiul de stocare a gazelor naturale pe care îl deține. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul, Maia Sandu, la Jurnal TV.

Maia Sandu a explicat de ce Moldova nu poate importa gaze doar din Ucraina și le cumpără de la Federația Rusă: „Ucraina nu are rezerve pentru a ne asigura cu gaze naturale, are capacități de stocare și cumpără acum gazele naturale și le stochează. Capacitățile pe care ni le pot ei oferi nu sînt suficiente pentru a asigura întreaga țară, deci, noi avem nevoie și de surse alternative”, transmite unimedia.info.

„Ceea ce discutăm noi acum cu Ucraina este să ne vîndă și nouă spațiu în aceste rezervoare, ca să putem și noi să cumpărăm și să depozităm”, a anunțat premierul.

Reamintim că potrivit lui Igor Dodon, începînd cu 1 octombrie, prețul la gazele rusești furnizate Moldovei va scădea. O decizie în acest sens ar fi fost luată în cadrul întrevederii sale cu președintele rus, Vladimir Putin. Naftogaz Ucraina a criticat înțelegerea respectivă și a prezentat o modalitate prin care țara noastră ar putea cumpăra gaze din Slovacia și le-ar putea transporta prin Ucraina mai ieftin. Ulterior, purtătorul de cuvînd al liderului de la Kremlin a precizat că deocamdată, nu s-a ajuns la o înțelegere finală privind reducerea prețului pentru gazele rusești.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?