COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Moldova a redus exportul de mere

Moldova a redus exportul de mere

Moldova a redus nesemnificativ exporturile de mere în sezonul 2019-2020 comparativ cu anul precedent de marketing, însă prețurile medii la acestea au fost mai mari decît în anul precedent.

Despre aceasta au anunțat experții EastFruit, menționînd că, în special, potrivit datelor serviciului Vamal, în perioada august 2019 - începutul lunii iunie 2020, din Moldova au fost exportate aproximativ 224 de mii de tone de mere. Acesta este un volum mai mic decît în aceeași perioadă a anului 2018-2019, cînd exporturile au totalizat 257 mii tone.

Reprezentanții asociațiilor locale a producătorilor agricoli consideră că reducerea exporturilor în anul de marketing care e spre final s-a produs din mai multe motive. Primul motiv este reducerea semnificativă a recoltei de mere: 595 mii tone în 2019 față de 665 mii tone în 2018. În același timp, în anul trecut, comparativ cu cel precedent, a scăzut și calitatea recoltei - din cauza grindinei și secetei. Al doilea motiv – deja de cîteva sezoane continuă mutarea perioadei de vînzare activă externă de mere moldovenești din toamnă și prima jumătate a iernii, pentru a doua jumătate a iernii și primăvara. În acest an, momentul "de vîrf" al vînzărilor a coincis cu diferitele restricții impuse de autorități în legătură cu COVID-19, care a schimbat parțial dinamica comerțului.


După cum menționează experții, cu toate acestea, în aprilie și mai 2020 volumul exporturilor (39,3 mii de tone și, respectiv, 24,8 mii de tone) a fost mai mare decît în aceleași luni din 2019. În același timp, în a doua jumătate a primăverii, prețurile au fost instabile și mai mici față de nivel de preț din februarie și prima jumătate a lunii martie.

Însă, în general, conform observațiilor operatorilor de pe piața fructelor din Moldova, prețurile medii la merele de export din recolta-2019 au fost cu aproximativ 10% mai mari decît la merele din recolta anului precedent, în pofida calității sale mai înalte.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load