X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Mikhalko: Produsele transnistrene vor avea un acces mai mare în UE

5 mar. 2018,, 16:10   Economie
3758 4

Uniunea Europeană pledează pentru acordarea unui acces mai larg la piața UE produselor transnistrene.

O declarație în acest sens a făcut șeful Delegației UE în Moldova, ambasadorul Peter Mikhalko, în cadrul unei întîlniri cu președintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, la care părțile au discutat despre simplificarea accesului mărfurilor transnistrene pe piața europeană pentru valorificarea mai activă a acesteia, precum și despre situația procesului de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol, relatează Noi.md.

Potrivit Serviciului de presă al liderului transnistrean, Vadim Krasnoselski a remarcat contribuția Delegației UE în Moldova la dezvoltarea relațiilor comerciale dintre UE și Transnistria. El a subliniat, de asemenea, că pentru Transnistria este semnificativă și poziția Uniunii Europene cu privire la problemele de actualitate ale procesului de negocieri în calitate de observator în formatul „5 + 2“.

Liderul transnistrean a abordat în dialogul cu diplomații europeni o serie de aspecte legate de progresul punerii în aplicare, la sfîrșitul anului trecut, a acordurilor dintre Chișinău și Tiraspol, menționînd că pentru Transnistria este important să cunoască opinia reprezentanților Uniunii Europene nu numai despre starea actuală a lucrurilor, dar și despre perspectivele procesului de negocieri.

La rîndul său, Peter Mikhalko, vorbind despre dezvoltarea relațiilor comerciale dintre Uniunea Europeană și Transnistria, și-a exprimat speranța că o astfel de interacțiune va continua. „Noi pledăm pentru faptul ca produsele transnistrene să obțină un acces mai larg pe piața UE”, a spus Peter Mikhalko, adăugînd că la acest lucru va contribui și decizia de protocol privind cooperarea în domeniul veterinar, carantina și protecția plantelor, semnată de către Moldova și Transnistria pe 15 februarie.


Potrivit șefului Delegației Uniunii Europene în Moldova, un eveniment important pentru agenții economici și cetățeni a fost deschiderea podului din apropierea satului Bîcioc și Gura Bîcului. Peter Mikhalko a declarat că Uniunea Europeană este pregătită să contribuie la restabilirea funcționalității și dezvoltării infrastructurii de poduri. După ce experții tehnici din Transnistria și Moldova vor efectua un studiu și vor pregăti proiectul, va fi posibilă discutarea finanțării lucrărilor necesare, a adăugat diplomatul.

Ambasadorul și-a exprimat speranța că, cu condiția menținerii unei abordări constructive, Chișinăul și Tiraspolul vor putea găsi un compromis și în alte probleme la fel de actuale ale formatului de negocieri. „Observăm implementarea consecventă a acordurilor încheiate anterior, ceea ce creează o atmosferă favorabilă pentru progresul în rezolvarea problemelor existente. Uniunea Europeană susține progresul negocierilor dintre Chișinău și Tiraspol”, a remarcat Peter Michalko.

La încheierea întrevederii, părțile au convenit să continue dialogul sistematic privind întreaga gamă de probleme de actualitate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?