X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Mărfurile pe cale aeriană. Cu cine Moldova va face schimb de informații

27 feb. 2019,, 18:51   Economie
2719 0

Republica Moldova va realiza schimburi de informații cu celelalte statele membre GUAM privind mărfurile transportate pe cale aeriană.

Guvernul a aprobat, astăzi, Protocolul semnat în acest sens, în data de 5 octombrie 2018, la Chișinău, de către conducătorii autorităților vamale ale celor patru state membre.

Conform prevederilor respectivului Protocol, acesta va putea fi pus în aplicare imediat ce va fi aprobat de către guvernele tuturor celor patru state membre.

Prin încheierea acestui document, părțile intenționează să prevină și să combată mai eficient eventualele fraude vamale asociate tranzacțiilor cu mărfuri transportate pe cale aeriană, protejând astfel interesele economice ale statelor reprezentate.
Totodată, necesitatea sporirii nivelului de interacțiune antifraudă este determinată și de creșterea continuă a schimburilor comerciale dintre aceste țări.

Datele statistice pentru anul trecut arată o dinamizare a relațiilor comerciale dintre Republica Moldova și statele partenere din cadrul GUAM. Astfel, doar în Ucraina, care reprezintă unul dintre principalii parteneri comerciali ai țării noastre, au fost exportate mărfuri în valoare de 166,7 de milioane de dolari, cu 11% mai mult decât în anul 2017. Importurile din această țară au crescut cu 21%.


O majorare mai semnificativă a importurilor este consemnată în cazul Azerbaidjanului. Valoarea mărfurilor importate din această țară a crescut de 3 ori.
Cifrele sunt în creștere și în relația comercială cu Georgia. În anul 2018, importurile din această țară au crescut cu 23%, iar exporturile destinate piețelor georgiene s-au majorat cu 15%.

Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM este o structură de cooperare regională din care fac parte Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan și Republica Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?