Mai puține investiții în Portul Internațional Liber Giurgiulești

Mai puține investiții în Portul Internațional Liber Giurgiulești

În ultimii doi ani (2017-2018), valoarea investițiilor anuale în Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti (PILG) a scăzut de circa patru ori şi au constituit în mediu doar 1,2 milioane de dolari pe an, relevă un raport al Ministerului Economiei şi Infrastructurii.

Astfel în anul 2018, rezidenţii Portului au investit doar 1,2 milioane de dolari, iar în 2017 circa 1,3 milioane dolari, în timp ce în 2016 - 5,2 milioane de dolari, adică de patru ori mai mult, transmite mold-street.com.

Potrivit MEI, în 2018 Investitorul General în port, compania Danube Logistics SRL a avut un aport de doar 0,2 milioane de dolari, în timp ce Trans Cargo Terminal SRL, care a efectuat construcţia şi exploatarea terminalului cerealier a realizat investiții de un milioan de dolari.

Ministerul Economiei nu explică motivul scăderii ritmului investiţiilor în Port, dar precizează la 31 decembrie 2018, în PILG erau în derulare proiecte investiţionale ale companiilor Trans Bulk Logistics SRL (4,2 milioane dolari), Prograin Organic SRL (1,3 milioane dolari), Arbomax SRL (0,9 milioane dolari), Iunasistem SRL (0,7 milioane dolari) etc.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load