Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Iurcu: Construcția gazoductului Ungheni-Chișinău ar putea fi finalizată pînă la sfîrșitul anului

20 feb. 2019,, 08:10   Economie
2751 0

Lucrările de construcție a conductei de gaze UngheniChișinău, etapa a doua a proiectului de interconectare Iași-Ungheni, care au fost lansate pe 18 februarie, ar putea să fie finalizate pînă la 31 decembrie curent.

Declarația aparține secretarului de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu.

Potrivit lui, este incertă situația legată de tranzitarea gazului rusesc prin teritoriul Ucrainei. Contractul Republicii Moldova cu Federația Rusă privind livrarea de gaze expiră la 1 ianuarie 2020. Aceasta este îngrijorarea nu doar a Republicii Moldova, dar și a partenerilor europeni, a țărilor din UE care beneficiază de acest combustibil. „Stoparea acestui tranzit, inclusiv din cauza relațiilor neclare dintre Rusia și Ucraina, pune sub semnul întrebării ce se întîmplă în Moldova după 1 ianuarie 2020.

Secretarul de stat menționează că sarcina acestui proiect este să securizeze Republica Moldova la capitolul energetic astfel ca să aibă cel puțin două surse de furnizare a gazului. Potrivit lui, prin sistemul romînesc Moldova are acces la tot sistemul de gaze al Uniunii Europene.

De gazul transportat prin această conductă va benefica întreaga Republica Moldova, spune secretarul de stat. „Consumul de bază este în Chișinău, dar asta nu înseamnă că gazul nu va ajunge în alte regiuni”, a menționat Vitalie Iurcu. Capacitatea conductei este de 1,5 miliarde de metri cubi de gaz, iar consumul Republicii Moldova este de circa un miliard.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?