Ioniță: Epoca remitențelor e pe sfîrșite

Ioniță: Epoca remitențelor e pe sfîrșite

Transferurile de bani ale moldovenilor care muncesc peste hotare, chiar dacă rămîn la un nivel destul de înalt, nu mai joacă un rol important, susține economistul IDIS Viitorul  Veaceslav Ioniță, citat de NOI.md.

Asta în condițiile în care exporturile depășesc banii introduși în țară deja al treilea an consecutiv, susține expertul. În 2017 volumul remiterilor va fi de 1,27 miliarde, iar vînzările de valută – de 2 miliarde, sub nivelul încasărilor din exporturi.

„Banii proveniți din remitențe s-au epuizat, unica posibilitate de dezvoltare a Republicii Moldova sînt resursele interne prin atragerea investițiilor, crearea locurilor de muncă și asigurarea veniturilor din interiorul țării. Banii de peste hotare vor crește în medie cu 5-10%, anual”, a prognozat Ioniță.

Potrivit economistului, asigurarea încasărilor la bugetul de stat s-a bazat pînă nu demult, în exclusivitate, pe transferurile moldovenilor care muncesc în străinătate. „În 18 de ani remiterile moldovenilor prin canalele oficiale (bănci și sistemele de transfer) au constituit 18 miliarde de dolari, dar suma se ridică la 27 de miliarde de dolari, dacă luăm în calcul volumul de valută vîndut pe piața valutară în numerar. Discrepanța de 9 milioane de dolari ne arată că acești bani au fost aduși acasă cash de moldovenii care au venit acasă”, a explicat el.

Ioniță a mai remarcat că în cei 18 ani, Republica Moldova a exportat mărfuri și produse în sumă de 27 de miliarde de dolari. Altfel spus, veniturile nete provenite din banii de peste hotare sînt egale cu veniturile totale provenite din exporturi, susține el. Pentru comparație, încasările cetățenilor provenite din exporturi sînt de 4 miliarde USD, iar din remitențe 27 de miliarde USD. În această perioadă, fondul de salariu achitat a fost de 20 de miliarde USD, cu 7 miliarde mai puțin față de remiteri, susține expertul. 

„Observăm că impactul banilor din străinătate este mai mare decît tot salariul achitat pe economie. Bunăstarea cetățeanului a fost determinată de banii trimiși din străinătate. Or, salariul nu a mai jucat un rol important începînd cu anul 2004”, a mai spus Ioniță.

În anii 2007-2008, Republica Moldova era prima țară din lume cu cei mai mulți bani veniți de peste hotare raportați la PIB. În 2008, volumul transferurilor a atins cel mai înalt nivel – 2,4 miliarde USD, cu o pondere în PIB de 39,5%.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load