COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

În 10 localități raioanele vor fi reparate drumurile

În 10 localități raioanele vor fi reparate drumurile

10 localități din raioanele Ungheni și Nisporeni vor beneficia de drumuri reabilitate și acces la infrastructura rutieră națională, în cadrul proiectului de reconstrucție a drumului Pîrlița-Bălănești-Seliște (Coridorul 13).

Potrivit comunicatului oferit de Ministerul Economiei și Infrastructurii, drumul are o lungime totală de 40 km și este împărțit în 4 sectoare. Trei sectoare ale acestui drum vor fi finalizate pînă la sfîrșitul anului curent, iar cel de al patrulea – în 2021.

Lucrările de reabilitarea adrumului Pîrlița-Bălănești-Seliște sînt realizate în cadrul Proiectului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale, pentru care Banca Mondială a acordat suport financiar Guvernului Republicii Moldova în valoare de 80 mln. USD.


Potrivit planului de lucru, lucrările de reparație la sectorul 2 – drumul Pîrlița – Nisporeni, cu o lungime de 12.5 km, sînt executate de compania Rutador SRL. Valoarea contractului însumează circa 97 milioane de lei. La moment progresul lucrărilor este de 27.32 %.

Pe Sectorul 3 lucrările prevăd reabilitarea drumului Pîrlița – Nisporeni cu o lungime de 9.54 km. Costul lucrărilor constituie circa 70 milioane de lei. Lucrările de reparație sînt executate de compania Nouconst SRL.

La cel de-al 4–lea sector se repară traseul Păruceni – Seliște – Vînători și accesul R25 – Seliște, cu o lungime de 7.96 km. Valoarea contractului constituie circa 73 milioane de lei. Lucrările sînt executate de compania Nouconst SRL. Termenul de finalizare este preconizat pentru începutul anului 2021, la moment progresul lucrărilor este de circa 50 %.

În prezent, lucrările la sectorul 1 Pîrlița – Nisporeni se află în proces de re-licitare.

„Îmbunătățirea drumurilor locale reprezintă o prioritate pentru Ministerul Economiei și Infrastructurii. Mă bucur să constat un progres vizibil în desfășurarea lucrărilor de reparație a Coridorului 13 care va asigura accesul a peste 15 000 de locuitori din cele 10 localități la rețeaua de drumuri naționale”, a spus Sergiu Railean.

Ministrul Sergiu Railean susține că reabilitarea drumurilor locale va îmbunătăți accesul oamenilor la o infrastructură rutieră modernă și va facilita activitatea antreprenorială, astfel creînd oportunități de dezvoltare social-economică în zonele rurale.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load