Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Igor Dodon a anunțat măsurile de susținere a mediului de afaceri

19 mar. 2020,, 13:00   Economie
2711 1

“Păstrarea locurilor de muncă, motivarea suplimentară a agenților economici în condițiile crizei este o prioritate pentru Guvernare”. Despre aceasta a anunțat șeful statului, Igor Dodon, în această dimineață pe pagina sa de Facebook.

Totodată, președintele a publicat măsurile de susținere a businessului pe timp de criză. Acestea au fost agreate după întrevederea dintre premierul Ion Chicu și reprezentanții businessului din Moldova.

Setul de măsuri:
- amînarea achitării impozitului pe venitul din activitatea de întreprinzător aferent primului trimestru al anului 2020, pentru perioada de pînă la data de 25 iunie 2020;

- amînarea pînă la 25 aprilie 2020 a declarării și achitării impozitului pe venit pentru anul 2019 de către (1) întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești (de fermier), neplătitori de TVA, cu pînă la 3 salariați și de către (2) agenții economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (regimul IVAO);

- reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA, începînd cu 1 mai 2020;


- introducerea moratoriului asupra tuturor controalelor de stat pînă la data de 1 iunie 2020. În caz de extindere a Stării de urgență, acest termen va fi prelungit;

- prelungirea cu 30 de zile a termenului de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate;

- suspendarea pe perioada stării de urgențe declarate, a vizitelor fiscale;

- anularea obligativității efectuării auditului obligatoriu al situaților financiare individuale pentru anul 2019, cu excepția entităților de interes public;

- oferirea posibilității băncilor comerciale de a reeșalona creditele ipotecare pentru persoanele fizice;

- măsuri adiționale de stimulare a băncilor comerciale pentru a oferi credite economiei și cetățenilor la condiții mai avantajoase, inclusiv prin revederea spre diminuare a ratei de bază;

- utilizarea resurselor creditare atrase de guvern (prin recreditare) de la IFI pentru suport financiar businessului mic și mijlociu;

- majorarea cuantumului compensației din bugetul de stat a beneficiarilor de credite Prima Casă.

- majorarea cu 150 mln. lei (prin rectificarea bugetului) a Fondului de Intervenție a Guvernului, pentru oferirea unor garanții pentru creditarea bancară a unor entități economice strategice, în caz de necesitate (mecanism similar fondului de garantare oferit de Guvern prin programul prima Casă).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?