X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Furnizorii de energie electrică cer majorarea tarifelor

11 iul. 2019,, 14:50   Economie
2751 1

Companiile Gas Natural Fenosa Furnizare Energie Electrică şi Furnizare Energie Electrică Nord au înaintat un nou demers către ANRE de ajustare a tarifelor la energia electrică.

Pentru majoritatea categoriilor de consumatori, majorările solicitate sînt mai mari decît cele cerute în luna martie, transmite IPN.

Potrivit proiectelor supuse consultărilor publice, Gas Natural Fenosa Furnizare Energie Electrică solicită aplicarea, de la 1 august, a unui tarif de 143,71 bani/kWh pentru consumatorii cu instalațiile racordate la rețelele electrice de înaltă tensiune, față de 134,25 bani/kWh cît solicita în martie.

Pentru consumatorii casnici, racordați la rețelele electrice de joasă tensiune, tariful solicitat de Gas Natural Fenosa Furnizare Energie Electrică este de 194,40 bani/kWh, față de 180,25 bani/kWh cît solicita în martie. Astfel, dacă ANRE va aproba majorările, consumatorii casnici vor plăti cu 15,40 bani/kWh mai mult ca în prezent.

O solicitare de majorare mai mică decît cea pretinsă în luna martie este doar pentru consumatorii racordați la rețelele electrice de tensiune medie. Tariful solicitat este de 158,03 bani/kWh, față de 161,25 bani/kWh cît se cerea în primăvară.


Furnizare Energie Electrică Nord cere aplicarea tarifului de 209,78 bani/kWh pentru consumatorii care au instalațiile racordate la rețelele electrice de tensiune medie (185,25 bani/kWh solicita compania în martie) și de 233,78 bani/kWh – pentru consumatorii cu instalațiile racordate la rețelele electrice de joasă tensiune (209,25 bani/kWh, în martie).

Ultima dată tarifele la energia electrică au fost ajustate pe 15 iunie 2018. Atunci tarifele au scăzut.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?