Dmitri Kozak vine din nou la Chișinău

Dmitri Kozak vine din nou la Chișinău

La cea de-a II-a ediție a Forumului Economic moldo-rus cu genericul „Parteneriat fără hotare”, care va avea loc la Chișinău, în perioada 19-21 septembrie, vor participa peste 1000 de delegați din ambele țări, inclusiv vice-prim-ministrul rus, reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Moldova, Dmitri Kozak.


Despre acest lucru s-a discutat în cadrul ședinței de lucru prezidată de președintele Moldovei, Igor Dodon, privind organizarea și desfășurarea la Chișinău a acestui eveniment, organizat de Consiliul Economic Moldo-Rus și care va avea loc sub egida Președintelui Republicii Moldova.


În cadrul celor 12 sesiuni de lucru ale forumului, vor fi discutate subiecte ce țin de cooperarea în domeniul turismului, complexului agroindustrial, viticulturii și vinificației, sprijinirea dezvoltării afacerilor, consolidarea legăturilor interregionale.


Evenimentele-cheie din cadrul forumului vor fi ședința plenară cu genericul: „Noile realități politice. Noile posibilități de cooperare economică” și ședința Consiliului Economic moldo-rus cu genericul: „Cooperarea comercial-economică. Bariere și perspective”.


Programul Forumului mai include și componenta cultural-gastronomică. Participanții vor vizita complexele vinicole și cele turistice din Moldova, inclusiv din Autonomia Găgăuză. 


Menționăm că Forumul Economic moldo-rus a fost organizat pentru prima dată acum un an, devenind o platformă eficientă pentru discuții pe subiecte actuale ce țin de dezvoltarea cooperării comercial-economice dintre Moldova și Rusia. "Dacă anul 2018 a deschis noi orizonturi de colaborare, astăzi, se poate vorbi despre un parteneriat pe termen lung", a remarcat Igor Dodon.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load