Declarație: Apa subterană nu este bună pentru irigare

Declarație: Apa subterană nu este bună pentru irigare

Revista NATURA a abordat, în luna iulie, subiectul irigării cu apă din surse subterane. De ce este riscantă utilizarea apei din subteran pentru irigare, au fost întrebaţi ecologişti, doctori în biologie, profesori universitari, reprezentanți de vază ai societăţii civile.


Iurie BEJAN, dr . în geografie, Institutul de Ecologie şi Geografie spune că utilizarea apelor subterane pentru irigare pe teritoriul republicii are un efect negativ asupra calității solurilor de cernoziom. Motivul: conținutul ridicat de săruri. Pentru utilizarea apelor subterane (inclusiv și în scopuri de irigare) este necesar de efectuat studii actualizate (la nivelul anilor 2011-2018) privind: cantitatea și debitele disponibile; calitatea apelor subterane (gradul de mineralizare, în primul rînd); gradul de recuperare a acviferului în cazul unei exploatări extensive a acestuia; regionarea teritoriului republicii din punct de vedere al aplicării irigării terenurilor agrare cu ape subterane.


Pe de altă parte, Gheorghe JIGĂU, doctor în biologie, conf. universitar spune că cernoziomurile, dacă sînt supuse irigării, manifestă un şir de modificări funcționale, deja în fazele timpurii de irigare. Cercetările au arătat că pînă şi în cazul irigării cu apă din Nistru în soluri se atestă schimbări ireversibile, cu afectarea structurii solurilor.


Potrivit specialiștilor aproape 80% din toate apele subterane din R. Moldova au mineralizare mai mare  de un gram per litru, ceea ce, în cazul irigării, va provoca salinizarea solului.


Apele subterane reprezintă o resursă strategică şi sînt parte din elementele de bază ale securităţii ecologice a Republicii Moldova. Avem nevoie de o evaluare exactă a volumului de apă subterană, a calităţii ei, a impactului asupra solurilor, a asigurării ferme din partea savanţilor că satele şi oraşele, comunităţile locale nu vor rămîne fără de apă potabilă – înainte de a decide pro sau contra irigării.


Se cer investigaţii ştiinţifice noi, cu participarea experților locali și internaționali, și doar după ce vom avea un studiu onest şi complex bazat pe principiile utilizării durabile a resurselor acvatice din subteran, vom putea relua discuțiile publice pro sau contra irigaţiei. În lipsa studiului e prematur să facem lobby sau să forţăm factorii de decizie să aprobe o decizie cu consecinţe imprevizibile pentru milioane de cetăţeni.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load