X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

De ce recolta de struguri se va micșora în Moldova

17 aug. 2019,, 08:00   Economie
3716 0

În anul curent recoltarea strugurilor de soiuri tehnice în Moldova va fi inițiată în a doua jumătate a lunii august, mai devreme decît în anul trecut. Dar, potrivit previziunilor specialiștilor, volumul total al recoltei de struguri în 2019 va fi mai mic decît în 2018 datorită faptului că în urma intemperiilor au fost afectate circa 2000 ha de podgorii, în unele regiuni plantațiile fiind distruse complet, relatează Noi.md.

Din acest motiv în anul curent se așteaptă micșorarea volumului recoltei totale de struguri în Moldova cu aproximativ 30 mii de tone în comparație cu anul trecut. Se așteaptă că în ansamblu recolta de struguri va constitui circa 700 de mii de tone. Totodată, se preconizează că vor fi recoltate circa 140 de tone de struguri de masă.

Această informație a fost prezentată Consiliului pe filiera de produse ”Struguri, vin, produse pe bază de vin și produse procesate” care s-a întrunit săptămîna curentă la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

La ședință a fost discutată situația privind exportul produselor vitivinicole și stocurile de vinuri, starea plantațiilor viticole şi estimările producției globale de struguri în anul curent, precum și au fost propuse soluții pentru organizarea achiziționării strugurilor de soiuri pentru vin din recolta anului 2019.

Membrii Consiliului au punctat principalele probleme cu care se confruntă la zi, fiind subliniate stocul mare de vinuri, circa 15 milioane dal de vin, descreșterea volumelor la export și riscul acutizării situației în campania de procesare a strugurilor 2019.


După cum s-a menționat, se prevede că recolta globală de struguri în gospodăriile producţie marfă fiind estimată, în prezent, la nivel de circa 460 mii tone față de 445,5 mii tone în anul precedent. Totodată, se estimează să se culeagă 300 mii tone soiuri europene pentru vin; 40 mii tone soiuri de tip Isabella, precum și 120 mii tone soiuri de masă.

Potrivit datelor direcțiilor raionale pentru agricultură, cantitatea de struguri dispuși pentru procesare, se estimează la circa 330 mii tone, inclusiv materie primă proprie a unităților vinicole – cca 100 mii tone.

Din cauza stocurilor semnificative în depozite, întreprinderile vinicole intenționează să achiziționeze o cantitate mai mică de struguri, iar circa 70 mii tone, conform estimărilor, rămân fără procesator. În acest context, Consiliul propune producătorilor de struguri să direcționeze strugurii la fabricarea altor produse ce au la bază strugurii: suc concentrat, suc proaspăt, exportul strugurilor pentru vin, sau se va propune distilarea vinurilor.

Cu referire la prețurile de achiziție a strugurilor, Consiliul va recomanda unităților vinicole să țină cont de prețurile de referință la negocierea cu producătorii de struguri a prețurilor concrete de achiziționare a materiei prime vinicole din recolta anului 2019.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?