Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cîte persoane au primit cei 600 de lei promiși pentru Paște

23 apr. 2019,, 18:41   Economie
2675 1

În prezent, circa 90 la sută dintre cele 612,8 mii de persoane, care au dreptul să beneficieze de suportul unic în valoare de 600 lei au ridicat deja banii: 397 mii – prin oficiile “Poşta Moldovei”, iar 148 mii – prin carduri bancare.

Suma totală necesară în mărime de 367,9 mln lei pentru acordarea suportului unic a fost transferată de Casa Naţională de Asigurări Sociale către prestatorii de servicii de plată, desemnati de beneficiari. Cheltuielile au fost suportate de bugetul de stat.

Reamintim că suportul unic de 600 lei îl pot ridica beneficiarii de toate tipurile de pensii, stabilite pînă la 1 aprilie 2019, al căror cuantum lunar nu depăşeşte 2000 lei. De aceeaşi sumă au parte cei care primesc alocaţii sociale de stat: persoanele cu dizabilităţi, inclusiv persoanele cu dizabilităţi din copilărie; persoanele cu vîrstă de pensionare fără stagiu de muncă; familiile care şi-au pierdut întreţinătorul. Măsura a fost luată pentru ca toate aceste persoane aflate în dificultate să primească suportul unic înainte de Sărbătorile Pascale.

Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că sumele suportului unic nesolicitate de către beneficiari pînă joi, 25 aprilie, vor fi restituite de oficiile poştale pe contul corespunzător al Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi incluse în plată în luna imediat următoare lunii de gestiune.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?