Cînd vor fi inițiate negocierile cu Gazprom pe marginea noului contract pentru Moldova

Cînd vor fi inițiate negocierile cu Gazprom pe marginea noului contract pentru Moldova

Negocierile cu Compania rusă Gazprom privind încheierea noului contract de livrare a gazelor naturale în Moldova vor fi inițiate pe parcursul viitoarelor 2-3 săptămîni.

Acest lucru a fost comunicat jurnaliștilor de către ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, relatează Noi.md. 

Potrivit lui, acest lucru va avea loc după ce Vadim Ceban va fi numit oficial în funcția de președinte al Consiliului de administrație al Întreprinderii moldo-ruse Moldovagaz, precum și vor reveni din concediu de odihnă persoanele responsabile pentru susținerea negocierilor și semnarea contractelor. 

„Vadim Ceban urmează să fie aprobat oficial în postul de șef al Moldovagaz cu consimțămîntul Gazpromului care controlează această întreprindere. Negocierile cu Gazprom vor fi inițiate după aceasta, în săptămînile apropiate. Ținînd cont de faptul că în august multe persoane sînt în concediu de odihnă negocierile vor fi inițiate cel mai probabil peste 2-3 săptămîni. Negocierile la nivel tehnic se susțin și acum. Dar sînt necesare negocierile privind semnarea contractului între persoanele responsabile la un nivel mai înalt”, a spus Vadim Brînzan. 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load