COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Cînd va fi încheiată reparația podului peste rîul Bîc

Cînd va fi încheiată reparația podului peste rîul Bîc

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a întreprins o vizită de lucru la șantierul de construcție a podului peste rîul Bîc și a pasajului peste calea ferată situat pe drumul M1.

Potrivit responsabililor de proiect, lucrările de construcție au demarat în anul 2017. La prima etapă proiectul prevede construcția a două poduri peste rîul Bîc și calea ferată, cea de-a II-a etapă presupune direcționarea circulației pe podurile noi, demolarea celor vechi, construcția altor două poduri noi și amenajarea intersecției denivelate la intersecția drumului M1 cu drumul de acces spre zona industrială „Pruncul”.

„Acest proiect este unul strategic pentru infrastructura Republicii Moldova, deoarece asigură conexiunea cu vecinii noștri, România și Ucraina. Mizăm pe profesionalismul și responsabilitatea antreprenorului, este important ca lucrările de reabilitare să fie efectuate în termenii stabiliți și să fie calitative”, a menționat ministrul Railean.


Podul peste rîul Bîc are 4 deschideri și o lungime de 80 metri, iar cel peste calea ferată – 3 deschideri cu o lungime de 60 metri. Potrivit antreprenorului, lucrările au început cu relocarea rețelelor amplasate în zona șantierului – apeduct, canalizare, gazificare, linie electrică și de telecomunicații.

Pe parcursul executării lucrărilor, antreprenorul a sesizat cîteva dificultăți, unele dintre care pînă în prezent au rămas nerezolvate. Printre acestea au fost enunțate: defrișarea a 649 arbori din zona șantierului, lipsa pămîntului pentru execuția lucrărilor de terasament și durata îndelungată de confecționare a grinzilor pentru poduri. Însă, odată cu aprobarea recentă a Legii cu privire la gropile de împrumut, problema pămîntului pentru lucrările de terasament este soluționată.

Lucrările sînt executate de compania „Badprim”, iar valoarea primei etape constituie 55 854 mii lei. Termenul de finalizare este preconizat pentru luna decembrie 2020.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load