X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Ce s-ar putea întîmpla dacă va fi blocat bugetul și politica fiscală a țării

1 mai. 2020,, 16:31   Economie
5642 17

În cazul în care se va ajunge la blocarea de către Curtea Constituțională a bugetului și politicii fiscale a Republicii Moldova, atunci statul va intra în imposibilitatea de a plăti pensiile și salarii.

”Ce se întîmplă la Curtea Constituțională, soarta judecătorilor Curții Constituționale. În primul rînd nu președintele țării decide soarta judecătorilor CC, există proceduri, ei se vor clarifica. Eu nu vreau să vin acum cu mesaje critice, sau dure în adresa CC, vreau să vedem care va fi decizia care o vor lua pe data de 7, după aceea noi vom fi nevoiți să ne expunem. Evident că ceea ce au decis ei cu demiterea președintelui CC în opinia juriștilor, eu am convocat astăzi ședința Societății Civile de pe lîngă președinte și experții, foști președinți ai CC spun că e o aberație totală ceea ce se întîmplă, dar asta ține deja de dezbaterile juridice”, spune șeful statului în cadrul unei ediții noi a emisiunii ”Președintele Răspunde”.

Totodată acesta speră că cu o reacție la cele întîmplate va veni și fostul președinte CC, Vladimir Țurcan.

”Cred că și domnul Țurcanu va veni probabil cu unele aprecieri în acest sens, dar asta este problema lor. La CC înafară de faptul că a fost atacat creditul au fost atacate și procedurile pe buget și politica fiscală din partea grupului Candu-Șor. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că poate să blocheze tot bugetul și politica fiscală. La modul practic asta înseamnă că gata nu mai putem face nici o cheltuială. Noi o să plătim pensiile și salariile, dar dacă e blocat bugetul și politica fiscală nu putem să plătim absolut nimic. De aceea ceea ce ține de CC noi sperăm foarte mult că absolut toți, chiar și oponenții politici - haideți să dăm dovată de înțelegere puțin, să lăsăm dezbaterile astea, de conciliere. Noi doar lucrurile astea le facem pentru oameni, nu o să se îmbogățească cineva, oamenii așteaptă chestiile astea”, a spus Dodon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?