X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Brînzan: Zeci de fraude au fost deconspirate în 100 de zile de mandat

24 sep. 2019,, 17:20   Economie
3468 0

În 100 de zile de activitate a noului guvern, au fost deconspirate zeci de scheme de delapidare a banilor publici.

Declarația a fost făcută de ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, la prezentarea raportului de activitate al Guvernului.

Vadim Brînzan a menționat că, după preluarea mandatului, a început analiza sectoarelor din economie unde au fost create monopoluri și au fost analizate tranzacțiile dubioase, care au avut loc prin contracte de concesionare și privatizare și care au delapidat averea statului. „Am pregătit dosarele pentru Aeroportul Internațional Chișinău, Air Moldova, Arena Chișinău, Gările și Stațiile Auto și le-am transmis Procuraturii Generale și Procuraturii Anticorupție”, a spus ministrul.

Totodată, a fost elaborat un pachet de legi care au drept scop demonopolizarea Metalferos și liberalizarea pieței de export a deșeurilor de metale. În acest sens, la sfîrșitul lunii octombrie va avea loc adunarea extraordinară a acționarilor Metalferos, la care este preconizată schimbarea conducerii întreprinderii, ulterior urmînd a fi efectuat un audit al situației financiare a acesteia.

În ceea ce privește domeniul transportului rutier, Vadim Brînzan a afirmat că în prezent se lucrează la o lege în acest sens, astfel încît solicitările transportatorilor de majorare a tarifelor să fie însoțite de reguli clare de funcționare și de creștere a calității serviciilor prestate. Totodată, ministrul Economiei a spus că programul „Drumuri bune” a fost revizuit din perspectiva asigurării echității redistribuirii banilor.


„Pentru a asigura creșterea economică reală este necesar să deconspirăm schemele prin care statul a fost devalizat și să demonopolizăm sectoarele economiei”, a opinat Brînzan.

Prim-ministrul Maia Sandu a prezentat astăzi raportul de activitate al Guvernului pentru 100 de zile de mandat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?