Brînzan, despre prioritățile Moldovei în cooperarea cu CSI

Brînzan, despre prioritățile Moldovei în cooperarea cu CSI

Republica Moldova este interesată în valorificarea și diversificarea cooperării economice la nivel multilateral cu statele membre CSI.


O declarație în acest sens a făcut ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, la Consiliului șefilor de Guverne ale statelor membre CSI.


”Una din prioritățile țării noastre în cooperare cu statele membre CSI este asigurarea liberii circulații a mărfurilor, serviciilor și cetățenilor prin înlăturarea barierelor comerciale pe piețele statelor membre ale acestei comunități”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.


În discursului rostit în cadrul ședinței în format restrîns, Brînzan a vorbit despre situația economică actuală din țara noastră, menționînd că sarcina principală a guvernării este să curățe sistemul pe care l-a moștenit de la fosta putere.


El a subliniat că Guvernul este concentrat pe reforma sistemul judiciar, ”care în cea mai mare parte a afectat încrederea cetățenilor în instituția statului și a vulnerabilizat economia pe toate sectoarele”.


În cadrul reuniunii, Republica Moldova a semnat o serie de acorduri multilaterale, ce se referă la diverse domenii: dezvoltarea zonei de liber schimb cu țările CSI, combaterea traficului de droguri, politica antitrust



 


 


 


 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load