TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

ANSA: 95% din loturile de cartofi care vin în Moldova sînt infectate cu o bacterie

ANSA: 95% din loturile de cartofi care vin în Moldova sînt infectate cu o bacterie

95% din loturile de cartofi care vin în Republica Moldova sînt infectate cu bacteria Clavibacter miciganensis, cunoscută ca și „putregaiul inelar al tuberculilor”.

Infecția este periculoasă pentru cultură, pierderile pot ajunge și la 100% din producție. Pătrunderea cartofilor infectați pe piață afectează consumatorul din punct de vedere financiar, deoarece după înlăturarea părților afectate pentru consum rămîne foarte puțin cartof.

Specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) le cere importatorilor să informeze consumatorul despre prezența bacteriei și, eventual, să comercializeze cartoful infectat la un preț redus, transmite NOI.md cu referire la ipn.md.

În cadrul unor discuții cu participarea importatorilor, Vladislav Cotici, director general ANSA, a comunicat că din 600 de probe de cartof investigate începînd cu luna septembrie, doar puțin peste 50 au fost conforme. În cazul a 24 de loturi, s-a dispus returnarea cartofilor în țara producătoare.

Cei mai mulți cartofi ajung în Moldova din Belarus, Ucraina și Rusia, țări unde „putregaiul inelar al tuberculilor” nu este considerat organism de carantină, a precizat Ela Malai, director adjunct ANSA. Instituția a plasat pe pagina web o listă cu producătorii din Belarus „liberi” de această bacterie. Ela Malai le-a sugerat agenților economici să țină cont de această listă la încheierea contractelor de import. Nici producția autohtonă nu este în totalitate conformă. În 2019, în zonele de nord au fost prelevate 19 probe, dintre care doar șase au fost conforme, a specificat directorul adjunct ANSA.

Eugenia Tulgara, expert în protecția plantelor ANSA, a menționat că la început maladia nu se observă, iar pe parcursul creșterii cartoful începe să capete o culoare întunecată. Bacteria este transmisă prin intermediul tuberculilor bolnavi, dar și prin sol, apă, insecte. Combaterea acesteia este practic imposibilă. Experta spune că, la importul cartofilor, trebuie să existe certificate din care rezultă că în țara exportatoare nu a existat bacteria cel puțin în ultimii doi ani.

Viorel Chetrari, șef adjunct al Direcției coordonarea posturilor la frontieră din cadrul ANSA, a spus că, pe lîngă țările de import tradiționale, importatorii au început să aducă cartofi și din alte țări, dar și aceștia sînt infestați.

Reprezentanta Direcției politici în domeniul protecției plantelor, la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Olga, Savencov, a declarat că legislația din domeniul fitosanitar este practic în totalitate armonizată la legislația UE și interzice importul cartofilor neconformi.

Consumatorii se plîng că sînt nevoiți să arunce la coș cea mai mare parte din cartofii cumpărați. Din 10 kg, ajung să fie consumate numai 2 kg, a remarcat Roman Vengher, șeful diviziunii municipale ANSA. Problema este semnalată și de responsabilii de alimentație din școli și grădinițe.

De cealaltă parte, agenții economici importatori prezenți la conferință s-au plîns că, din cauza verificărilor multiple și pentru că, în unele cazuri, loturile de cartofi au fost returnate, înregistrează pierderi financiare și s-au înrăutățit relațiile cu producătorii.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load