Alte 54 de proiecte investiționale vor primi susținere financiară în cadrul Programului PARE 1+1

Alte 54 de proiecte investiționale vor primi susținere financiară în cadrul Programului PARE 1+1

Încă 54 de proiecte investiționale vor beneficia de susținere financiară, în sumă totală de 13,54 milioane de lei, prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”, dedicat lucrătorilor imigranţi sau rudelor de gradul întîi ale acestora, transmite Noi.md.


Pe 20 septembrie, Comitetul de Supraveghere al Programului a aprobat acordarea subvențiilor pentru noii beneficiari, iar contractele au fost semnate la 1 octombrie.


Programul PARE 1+1 este implementat conform regulii, care prevede că fiecare leu investit de un muncitor imigrant este completat cu cel puțin 1 leu sub formă de susținere financiară din partea statului. Acordarea de noi granturi, conform estimărilor preliminare, va permite atragerea unor investiții în valoare de aproximativ 32,39 milioane lei.


În total, vor fi create aproximativ 200 de locuri de muncă în 21 de raioane ale țării. Din numărul total de proiecte pentru care au fost alocate subvenții, 63% dintre întreprinderi se află în faza de extindere sau dezvoltare a afacerii, iar 37% din proiecte sînt în faza de lansare.


Subvențiile vor fi alocate pentru activitatea în următoarele domenii: 26 de proiecte - în domeniul prestării serviciilor (imprimare și gravură, agrement, alimentație publică, organizarea evenimentelor, proiectare, instalare a rețelelor electrice, construcții și demolare, lucrări de terasament, reparație și spălătorie a autoturismelor, transport de mărfuri, servicii agricole mecanizate), 20 – în agricultură (cultivarea legumelor, cerealelor, viței-de-vie, baciferelor; pomicultură, apicultură, creșterea animalelor), iar celelalte 8 – în industrie (fabricarea fagurilor artificiali, pungilor eco, produselor de panificație și patiserie, înghețatei, semifabricatelor, uleiului din floarea soarelui, producerea ambalajelor din lemn și articolelor din metal forjat).


Întreprinderile sînt localizate în 21 raioane ale republicii. 14,8% își desfășoară activitatea în municipiile Chișinău și Bălți, iar 85,2% – în mediul rural.


Potrivit datelor, cei 54 de beneficiari investesc remitențele provenite din16 state: Belgia, Danemarca, Federația Rusă, Franța, Germania, Irlanda, Israel, Italia, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Republica Cehă, România, SUA, Turcia și Ucraina.


Programul PARE 1+1 a fost lansat în noiembrie 2010. El a fost dedicat lucrătorilor imigranți și rudelor de gradul întîi ale acestora care doresc să investească în demararea sau dezvoltarea propriei afaceri. Valoarea maximă a subvenției pentru 1 beneficiar este de 250 mii lei.


Din noiembrie 2010, în cadrul Programului PARE 1+1, aproximativ 1453 de întreprinderi au primit subvenții în valoare de 293,12 milioane lei. Avînd în vedere faptul că programul PARE 1+1 este pus în aplicare conform regulii, care prevede că fiecare leu investit de un lucrător imigrant este completat cu cel puțin 1 leu sub forma unei subvenții din partea statului, alocarea acestor subvenții va atrage aproximativ 893 milioane de lei în economia națională, conform estimărilor preliminare. În total, în perioada 2010 - 2018, în cadrul programului PARE 1+1, aproximativ 2.200 de persoane au beneficiat de instruire în domeniul inițierii și dezvoltării unei afaceri.


 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load