Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Agricultorii moldoveni vor putea primi subvenții în avans

13 mai. 2019,, 13:00   Economie
2186 0

Agricultorii moldoveni care își doresc să dezvolte afaceri în domeniu vor putea primi fondurile necesare în avans.

Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură a lansat cea de-a patra etapă de recepţionare a cererilor de solicitare a subvențiilor în avans pentru anul 2019. Banii vor putea fi utilizați pentru utilarea și renovarea tehnologică a fermelor zootehnice, procurarea animalelor de prăsilă, dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare, producerea legumelor și a fructelor pe teren protejat, dar și pentru înființarea plantațiilor multianuale, notează agora.md.

Subvențiile în avans vor fi acordate în baza proiectelor investiționale depuse de tinerii și femeile fermier care desfășoară pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar. Valoarea totală a proiectului propus nu trebuie să depășească un milion de lei. 65 la sută din mărimea cheltuielilor prevăzute în proiect vor fi acoperite de stat, iar alte 35 la sută vor fi investite de autorul ideii.

Potrivit datelor AIPA, în cadrul celei de-a III-a etape de recepționare a dosarelor pentru subvenții în avans, 21 de fermieri debutanți au depus actele și au solicitat subvenții în valoare de peste 12 milioane de lei.

Pentru acordarea plăților în avans pentru proiectele start-up, din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural vor fi alocate anual cel puțin 5%, iar în anul curent această sumă constituie 45 milioane de lei.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?