X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Un virus gripal modificat ar putea distruge tumorile pancreatice

30 ian. 2018,, 02:00   Externe
2680 0

Cancerul pancreatic este a treia cauză de mortalitate în SUA cu peste 43.000 de decese numai în 2017. Conform National Cancer Institute, 8% dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer pancreatic au o rată de supravieţuire de cinci ani.

Ca majoritatea formelor de cancer, cu cît este diagnosticat mai repede, cu atît este mai bine pentru pacient, pentru că în forme incipiente cancerul pancreatic tinde să fie localizat şi este mai uşor de gestionat schema de tratament.

Necesitatea unor terapii mai eficiente împotriva cancerului pancreatic sînt foarte necesare, cu atît mai mult cu cît această formă de cancer se dezvoltă extrem de rapid şi este cel mai adesea rezistentă la tratament.

Tocmai cu scopul de a învinge rezistenţa la medicamente, cercetătorii încearcă să folosească virusuri care au suferit mutaţii, pentru a distruge cu mai mare precizie celulele canceroase. Astfel, o echipă de cercetători conduşi de Dr. Gunnel Hallden, de la Queen Mary University au modificat genetic un virus gripal. Pentru a verifica eficacitatea acestui demers, cercetătorii au folosit şoareci cu cancer pancreatic cu celule umane. Rezultatele au fost publicate de către Dr. Stella Man în revista Molecular Cancer Therapeutics.

Spre deosebire de celulele pancreatice normale, celulele pancreatice canceroase conţiin o moleculă numită alpha v beta 6. Dr. Hallden şi colegii săi au alterat genetic un virus gripal, căruia i-au adăugat o proteină care aderă la alpha v beta 6. Cînd virusul modificat ajunge la celulele canceroase începe să se multiplice în interiorul acestora, ajungînd în cele din urmă să le distrugă. Apoi, pe măsură ce virusul se înmulţeşte, ciclul se repetă pînă ce tumora este distrusă în totalitate.


Echipa medicală a testat această abordare pe şoareci care aveau cancer pancreatic cu celule canceroase umane şi a descoperit că virusul modificat a stopat cu succes cancerul din evoluţie.

„Soluţia aceasta nu a fost doar foarte selectivă şi eficientă, ci ea a fost urmată de modificări ale virusurilor care pot fi transmise prin sînge către celulele canceroase care s-au răspîndit în organism,” a spus Dr. Stella Man, ceea ce va permite un tratament mult mai eficient.

„Dacă aceste rezultate vor fi confirmate de studiile clinice,” spune Dr. Man, „atunci acesta va deveni un nou tratament promiţător pentru pacienţii cu cancer pancreatic şi care poate fi combinat cu actualele medicamente, pentru a distruge celulele canceroase rezistente.”

Dacă se vor găsi fonduri necesare studiilor clinice în următorii doi ani, testările vor dura aproximativ cinci ani, pentru a se determina cu precizie dacă acest tip de terapie este eficient şi sigur.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?