Un portret al unei muze a lui Picasso, vîndut pentru 57 de milioane de euro

Un portret al unei muze a lui Picasso, vîndut pentru 57 de milioane de euro

Un portret al Mariei Therese Walter, muză a lui Pablo Picasso, pictat deasupra imaginii celei care i-a succedat în inima artistului, Dora Maar, a fost vîndut pentru 57 de milioane de euro, miercuri, la o licitaţie organizată la Londra de casa Sotheby's, transmite AFP.

Preţul reprezintă un record pentru o pictură a lui Pablo Picasso vîndută la o licitaţie europeană, scrie Mediafax.

Tabloul "Femme au beret et a la robe quadrillee (Marie-Therese Walter)", din 1937, fusese evaluat la 41 de milioane de euro.

Pictura este o descriere colorată şi unghiulară a iubitei franceze a lui Picasso. Walter a fost amanta şi muza lui Picasso, iar relaţia lor a început pe cînd ea avea 17 ani. Femeia s-a sinucis în 1977, la patru ani după moartea pictorului.

Aceasta este pentru prima dată cînd pictura în ulei apare pe piaţa de artă internaţională şi este prima vînzare majoră a casei Sotheby's din acest an. Identităţile cumpărătorului şi vînzătorului nu au fost făcute publice.

Picasso a realizat acest portret la cîteva luni după capodopera "Guernica", în 1937, în timp ce în Spania era război civil.

Portretul explorează relaţia sa cu Walter, în timp ce pictorul deja începuse o aventură cu artista franceză Dora Maar, pe care o cunoscuse în 1936, potrivit Sotheby's.

Trăsăturile Dorei Maar au fost subiectul unui alt tablou devenit celebru, mult mai sumbru, realizat în acelaşi an, "The Weeping Woman".

La Licitaţia de artă modernă şi impresionistă organizată de casa Sotheby's miercuri au mai fost vîndute trei alte tablouri de Picasso, printre care "Le Matador", adjudecat pentru 18,6 milioane de euro.

De asemenea, au fost scoase la licitaţie trei lucrări de Salvador Dali, printre care "Maison pour Erotomane" (circa 1932), vîndută pentru 3,97 de milioane de euro, şi "Gradiva" (1931) - 3 milioane de euro.

Sotheby's a anunţat că, la licitaţia de miercuri, a vîndut 36 de loturi, inclusiv o lucrare din 1912 de Umberto Boccioni, adjudecată pentru neaşteptata sumă de 155 de milioane de euro.

Picasso deţinea recordul pentru cel mai scump tablou cumpărat la o licitaţie - "The Women of Algiers (Version 0)", vîndut pentru 179,4 milioane de dolari la casa Christie's din New York, în 2015.

Însă, în noiembrie 2017, recordul a fost doborît de tabloul "Salvator Mundi", de Leonardo da Vinci, care a fost vîndut la licitaţie, la New York, pentru 450,3 milioane de euro.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load