Un adolescent a scăpat de un rechin care i-a mușcat jumătate placa de surf

Un adolescent a scăpat de un rechin care i-a mușcat jumătate placa de surf

Prădătorul a mușcat din placa de surf, dar din fericire tânărul a realizat imediat ce se întâmplă și a început să înoate spre țărm.


În timp ce se îndrepta spre casă, Max Keliikipi a observat valurile de pe plaja Makaha și s-a oprit să facă surf, pentru că avea placa la el.


El povestește că imediat după ce a intrat în apă, ajuns la aproape 100 de metri de țărm, a observat ceva ieșind din apă în zona recifului, scrie CNN.


Max spune că inițial a crezut că este o broască țestoasă, dar imediat și-a dat seama că este în apropierea unui rechin. Reacționând instinctiv, s-a așezat pe placă și a început să se îndrepte spre mal, fără a-și lăsa picioarele în apă. Rechinul se îndrepta drept spre el și a mușcat o parte din placă.


 „A rupt o bucată mare din placă. Dacă picioarele mele ar fi fost mai aproape de capătul plăcii mi-ar fi mușcat laba piciorului”, spune adolescentul.


Keliikipi a început să înoate înapoi spre țărm. „Era o situație de luptă sau fugi și eu am ales să fug”.


 Comparând lungimea rechinului cu placa sa de surf, tânărul spune că acesta avea în jur de 2 metri lungime și inițial i s-a părut că avea înotătoare negre, dar prietenii lui de salvamari au spus că este probabil un rechin tigru.


Pe plajă au fost afișate avertismente privind prezența recentă a rechinilor în apropierea țărmului.


Adolescentul spune că nu va renunța la surfing după acest incident, dar pe viitor va fi mai atent la ce se întâmplă în jurul lui și le recomandă celor aflați într-o astfel de situație să-și păstreze calmul și să nu intre în panică: ”Asta ucide oamenii”.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load