Tipurile de miere şi indicaţiile pentru fiecare în parte

Tipurile de miere şi indicaţiile pentru fiecare în parte

Mierea este un aliment dulce, lichid siropos produs natural de catre albine ca hrana pentru ele insele. Culoarea aurie si gustul delicios sînt inconfundabile.


Dupa ce albinele culeg nectarul de la o floare, il amesteca cu produse chimice din saliva lor pentru a rezulta mierea. Albinele zboara inapoi in stup si-l pastreaza in celulele fagurilor.


Excesul de umiditate este inlaturat din miere cu ajutorul aripilor albinelor, pentru ca mierea sa fie gata pentru consum. Rolul si actiunea naturala a albinelor este cu adevarat uimitoare, iar rezultatul este un produs alimentar deosebit: mierea.


Gustul si textura depind de tipul florilor din care provine nectarul cules de catre albine.


Mirea poate fi de diferite tipuri:


Mierea polifloră – este indicată în surmenaj, oboseală fizică sau intelectuală, debilitate, stări de convalescenţă, tulburări de creştere.


Mierea polifloră de la cîmpie are o acţiune antiseptică şi sedativă mai puternică, spre deosebire de mierea polifloră din regiunile muntoase înalte, la care efectul antiinfecţios se adresează în special aparatului respirator, iar efectul sedativ este înlocuit cu unul tonic nervos.


În general, mierea poliflora este considerată cel mai complex tip de miere, ea înglobînd nectarul de la cîteva zeci, dacă nu sute, de specii de plante medicinale şi împrumutînd ceva din proprietăţile terapeutice ale fiecăreia dintre ele.


Mierea de tei – are aroma cea mai placută şi cea mai puternică dintre toate tipurile de miere. Este recunoscută drept calmant psihic, somnifer, anafrodiziac. Deschisă la culoare şi cu reflexe verzui, cristalizează uşor, mai ales dacă este păstrată la rece. Conţine oligoelemente ca potasiu, calciu, mangan.


Mierea de floarea-soarelui – este cumva la polul opus faţă de cea de tei. Are proprietăţi tonice psihice şi tonice generale, este afrodiziacă, stimulează imunitatea. Este utilă în ateroscleroză; are proprietăţi anti-bacteriene. Se foloseşte ca adjuvant în tratarea bronşitelor şi a bolilor de stomac. Conţine multă glucoză, ceea ce face să formeze cristale mari şi neregulate.


Mierea de salcîm – are culoare alb-gălbuie, este parfumată şi limpede. Are multă fineţe şi discreţie, ceea ce o face să fie mult apreciată de către copii. Îndulceşte alimentele şi ceaiurile fără să le denatureze gustul. Se păstrează lichidă în mod natural, fiind foarte bogată în fructoză şi săracă în glucoză. Are, ca şi mierea de tei, proprietăţi calmante psihice.


Mierea de brad – este foarte rară, randamentul de culegere al albinelor fiind mic. Areproprietăţi excepţionale asupra plămînilor şi sistemului respirator, beneficiind de proprietăţi antiinfecţioase, expectorante, antitusive şi, atunci cînd este consumată cu tot cu fagure, bronhodilatatoare.


Mierea de zmeur – face parte dintre aşa-numitele soiuri de padure. Are o culoare albicioasă, specifică, după care poate fi recunoscută.


Mierea de mentă – este culeasă de albine din culturile de mentă întinse pe zeci de hectare. Se foloseşte ca antitusiv, bronhodilatator, calmant gastric, analgezic, antispastic. Uşurează digestia, combate balonarea. Este bogată în vitamina C.


Mierea de mac – are un efect somnifer, antispastic şi anafrodiziac (reduce excitabilitatea sexuală) puternic. Are adesea o nuanţă mai închisă, din cauză că are în compoziţie şi mici granule de polen de mac, care este negru la culoare.


Mierea de coriandru – are culoare deschisă şi un parfum suav deosebit, care se percepe la două săptămîni de la extracţie, după ce dispare mirosul iniţial, neplăcut.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load