Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Scăderea emisiilor din timpul pandemiei nu va avea niciun impact asupra încălzirii globale

18 aug. 2020,, 22:00   Externe
2409 0

Cercetătorii explică faptul că deși am trecut printr-o scădere semnificativă a emisiilor, aceasta nu va reduce efectele încălzirii globale, scrie descopera.ro.

Una dintre consecințele măsurilor de izolare luate de către autoritățile din întreaga lume pentru a împiedica răspîndirea COVID-19 este cea a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. Și deși această veste ar trebui să ne bucure, un studiu recent ne pune în față o realitate tristă: această scădere nu va avea niciun efect asupra încălzirii globale, notează Phys.

Estimările oamenilor de știință indică faptul că emisiile globale rezultate din urma arderii combustibililor fosili ar putea înregistra o scădere de opt procente în 2020, în comparație cu 2019.

O veche problemă

Emisiile de carbon reprezintă o problemă veche și îndelung discutată, iar oamenii de știință explică faptul că în lipsa unor schimbări sistemice, care să transforme modul în care lumea noastră funcționează, această scădere nu va face diferența.


Oamenii de știință care au lucrat la acest studiu au folosit datele publice legate de emisiile celor mai importante zece gaze cu efect de seră între lunile februarie și martie ale acestui an. Astfel, au reușit să afle că emisiile de dioxid de carbon și de oxizi de azot au scăzut cu 10-30%.

Calculele indică faptul că aceste schimbări de teva luni nu vor avea un impact asupra creșterii temperaturilor medii. De asemenea, oamenii de știință explică faptul că chiar și o menținere a reglementărilor legate de distanța socială și a interdicțiilor de zbor până la finalul anului 2021 va duce la o încetinire de 0.01 grade a încălzirii până în 2030.

„Izolarea a arătat că ne putem schimba și chiar rapid, dar a arătat și limitele schimbării comportamentului uman”, explică dr. Piers Forster, autor al studiului.

Convenția de la Paris din 2015 prevede stabilirea unei limite de 1,5 grade Celsius peste nivelul temperaturilor medii de dinaintea Revoluției Industriale, ceea ce înseamnă că în următorul deceniu ar trebui să înregistrăm o scădere a emisiilor de 7,6%. O astfel de scădere, în lipsa cooperării internaționale pare imposibilă, după cum explică și cercetătorii.

Studiul a fost publicat în Nature Climate Change.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?