ONU are probleme de buget

ONU are probleme de buget

Bugetul de funcţionare al ONU este în criză de 230 de milioane de dolari de la sfîrşitul lui septembrie, iar "ultimele rezerve de trezorerie riscă să fie epuizate pînă la finalul lunii", a transmis într-o scrisoare secretarul general Antonio Guterres.


Pentru a garanta plata salariilor pînă la sfîrşitul anului, trebuie luate măsuri, a precizat el în această scrisoare destinată personalului (circa 37.000 de persoane lucrează pentru secretariatul ONU) şi obţinută de AFP.


Pentru a limita cheltuielile în cursul ultimului trimestru, Antonio Guterres menţionează în special posibilitatea de a amîna conferinţe şi reuniuni şi de a revizui în scădere serviciile ce pot fi furnizate, scrie Agerpres.ro.


Au fost date de asemenea instrucţiuni pentru restrîngerea călătoriilor oficiale exclusiv la activităţile esenţiale, amînarea achiziţionării de bunuri şi servicii şi economii de energie.


"Pînă în acest moment, statele membre nu au oferit decît 70% din suma totală necesară pentru activităţile înscrise în bugetul ordinar pe 2019", a precizat secretarul general în legătură cu problemele de trezorerie.


El a mai menţionat că le-a "scris statelor membre la 4 octombrie pentru a le explica faptul că activităţile finanţate prin bugetul ordinar sunt în stadiu critic".


Potrivit unui responsabil al ONU care a dorit să îşi păstreze anonimatul, Antonio Guterres le-a cerut în primăvară statelor membre să îşi poată creşte capitalul de lucru pentru a avea o marjă de manevră şi pentru a evita problema trezoreriei. Însă ţările membre au refuzat.


Bugetul de funcţionare al ONU pentru perioada 2018-2019, separat de creditele pentru operaţiuni de pace, se apropie de 5,4 miliarde de dolari. SUA plătesc 22% din această sumă.


"Conform ultimei analize, statele membre sunt responsabile de sănătatea financiară a ONU", a subliniat Antonio Guterres în scrisoarea sa, evocînd implicit ţările care nu îşi plătesc contribuţia sau care au întîrzieri, punând într-o situaţie dificile trezoreria ONU.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load