Era vara, dimineață și un aer curat. Păsările s-au deșteptat înaintea tuturor, trezindu-i pe toți cu trilul lor frumos.
Eu am îmbrăcat o rochie și am hotărît să merg la lac. Dimineața acolo este chiar mai frumos decît în sat. Apa din lac este liniștită, iar deasupra apei - o ceață ușoară care acoperă iarba cu mici picături de apă. Spre lac aveam un singur drum, iar ca să ajung acolo trebuia să merg pe lîngă pădure.
Acest lucru avea și avantajele sale, pe vreme călduroasă, copaci umbroși te adăpostea de soare. În fiecare dimineață ceva se schimbă pe acest drum, ba florile înfloresc, ba căpșunile se coc.
Iar de data asta am întîlnit pe drum o ursoaică cu pui. Ca să nu-i sperii, m-am așezat încet lîngă un copac și așteptam ca ei să plece.
Nouă nu ne era frică în mod deosebit de urși, ei erau puțini în pădure și au devenit oaspeți frecvenți în sat. Dar oricum trebuia să fiu atentă. Dar nu am reușit să mă ascund de ea, ursoaica se îndrepta spre mine și împingea cu nasul pe unul dintre puii săi.
M-am speriat puțin, ursoaica, împingîndu-și puiul spre mine, a început să se îndepărteze. Pentru a înțelege ce vrea, am început să mă apropii încet de ursuleț.
Ursoaica era calmă, am văzut că puiul își ținea o labă, s-a dovedit că în laba avea o așchie mare pe care nu o puteau scoate. Am luat puiul de urs în brațe și i-am scos repede așchia, micuțul a țipat, ursoaica a făcut un pas spre mine, iar eu, dimpotrivă, am pășit înapoi. Mai pe scurt, totul s-a încheiat cu bine, am ajutat un animal, iar animalul m-a atins.
Ca să fiu sinceră, nu știu la ce mă gîndeam în acel moment, oricine îmi va spune că nu trebuia să fac așa ceva. Dar eu înțelegeam că ei nu-mi vor face nimic rău, ei aveau nevoie de ajutor. În pădurea noastră, urșii nu se tem de oameni, noi nu avem vînători. De aceea ei nu atacă oamenii.
Adăuga comentariu